Pasiunea poate naste cele mai trasnite idei si te duce de multe ori acolo unde nici nu visai ca vei ajunge vreodata. Fie ca e vorba de domenii bazate pe latura tehnica (masini, avioane, calculatoare) sau hobby-uri rezumate doar la calatorii, escaladari, colectii de tot felul, inversunarea e aceeasi. Iar de cele mai multe ori familia pica, in 99% din cazuri, pe locul al doilea. Brasoveanul Eduard Popa nu face nici el exceptie de la regula, fiind avid dupa constructia de avioane. Dar nu orice fel de avioane, ci doar unicat.


Absolvent al Facultatii de Inginerie Aerospatiala si, in prezent, doctor inginer in stiinte aerospatiale, Eduard Popa se numara printre putinii iesiti de pe bancile acestei scoli care au ajuns sa si profeseze in domeniu. Mai mult, la cei 35 de ani, el detine in Brasov propria fabrica de avioane, dotata cu utilaje evaluate la 500.000 €. Sub titulatura de

ICA-RO, micul ”paradis” al brasoveanului a fost adus tocmai din America, cu vaporul, in 2003, si instalat la periferia orasului. Mai exact, in cartierul Bartolomeu.

O hala de 400 metri patrati reprezinta cartierul general al inovatorului inginer, unde poate produce pe banda rulanta tot ceea ce-i trece prin cap. “Am foarte multe idei pe care vreau sa le materializez profitand si de aceste utilaje performante, dar nu am resursele financiare necesare.


Am fost foarte bucuros cand am cumparat de la americani toata aparatura cu numai 150.000 de euro si am crezut ca voi face lucruri mari in Romania. Dar acum sunt dezamagit sa constat ca ideile bune nu sunt apreciate in tara”, spune el, usor mahnit ca nu-si poate fructifica pasiunea. Spera sa scoata generatii de avioane.


A lucrat o perioada la IAR Ghimbav, dar a plecat pentru ca nu era lasat sa-si indeplineasca o parte din visele sale, adica sa construiasca modele cat mai trasnite de avioane.



A vandut primul aparat cu 27.000 €


In acel moment i-a venit ideea de a avea propria fabrica de avioane, dar se pare ca piata nu este inca pregatita pentru ideile sale. Impasul in care a ajuns acum, atat financiar, dar si in ceea ce priveste angajatii, il determina sa cedeze chiar si 50% din firma cuiva care este dispus sa investeasca 200.000 de euro. Pe un perete din hala de lucru troneaza un afis cu primul aparat de zbor construit de el in 2000. ”Eduard 1 A” a fost desemnat atunci cea mai buna constructie aeronautica din tara si a fost vanduta unui ploiestean pentru suma de 27.000 de euro.

“”Eduard IA” e primul avion conceput, proiectat, construit si omologat in Romania”, zambeste inginerul amintindu-si de primul “copilas” iesit din mainile lui. Acesta a fost doar inceputul pentru ca, dupa aducerea fabricii, cu tot cu licenta de construire, au urmat ”Eduard II” (sau “Luxor”), ”Eduard III” (un avion cu elice) si  ”Eduard IV” (avionul-amfibie). Unele sunt deja terminate, iar altele sunt in asteptare, din lipsa de fonduri.

Colorat in rosu, galben si albastru, “Luxor” este un avion cu totul special, inspirat din formele extraterestrului din filmul de succes “Alien”. Pretul sau poate ajunge la 70.000 de euro. Fuselajul aerodinamic urmareste liniile fluide ale corpului monstrului care scuipa acid. Fiecare forma imprima omului care-o vede anumite reactii, de la frica pana la forta. Asta a urmarit si Eduard Popa prin conceperea lui. “Cu „Luxor” am vrut sa fac ceva aparte. Nu am dorit sa mi se spuna ca seamana cu un model sau altul. Si prin vopsirea lui in culorile tricolorului am vrut sa demonstrez patriotismul meu”, ne-a marturisit inginerul.


„Luxor”, copia monstrului din „Alien”

Contrar tuturor aparentelor, “Luxor” este un avion de agrement cu doua locuri, singurul din Romania si din lume fabricat integral din fibra de sticla. Se ridica la 3.000 de m altitudine, poate atinge 220 km/h si are un consum de 11 litri/ora. Lui Eduard toate ciudateniile i se trag din pasiunea lui pentru filmele SF. Are o colectie de 100 de DVD-uri din care se documenteaza pentru modelele sale.


„Luxor” costa 70.000 €


Avionul ”Luxor” a fost proiectat in intregime pe calculator, pe baza unor studii de fezabilitate ce au cuprins  interviuri cu peste 120 de piloti si 60 de intreprinzatori particulari in domeniul aviatiei din intreaga Europa. Este realizat din fibra de sticla, cantareste doar 450 de kilograme, poate transporta doua persoane, atinge viteza maxima de 230 de km/ora si are nevoie de doar 120 de metri de pista pentru a ateriza. ”Luxor” este un avion unicat si este evaluat la  70.000 de euro.


E mult mai sigur ca alte aeronave


Elicopterul ”Gerula” este realizat tot din fibra de sticla si are o greutate de doar 310 kilograme. In opinia constructorului, principalele avantaje ale acestui tip de elicopter sunt: pretul redus fata de aeronave similare, tehnologii superioare bazate pe materiale de ultima ora, comoditate in utilizare, configuratie aerodinamica dovedita prin statistici ca fiind mult mai sigura si vizibilitate marita pentru pilot.



Constructorul e de parere ca aceasta aeronava ar putea fi omologata si ar fi ideala pentru transport privat, activitati publicitare, filmari aeriene, turism, cercetare, salvare, transport raniti etc.





Eduard este mandru de proiectul sau, ramas din pacate doar la stadiul de vis

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.