Economia României a consemnat un declin de 12,3% în trimestrul doi al acestui an comparativ cu primul trimestru, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.
Este cea mai mare contracție economică din ultimii 24 de ani, pe fondul pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, fiind primul trimestru de scădere, economia nu este considerată că a intrat în recesiune.
În primele şase luni ale acestui an, economia României a scăzut cu 3,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe serie ajustată sezonier, şi cu 4,7% pe serie brută.
De asemenea, Produsul Intern Brut înregistrează o pierdere semnificativă, 10,5% mai puțin față de trimestrul doi din 2019.
Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat, joi seară, că şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit estimările referitoare la evoluţia economiei în acest an: o contracţie în creştere la 3,8%, faţă de 1,8% anterior.
<strong>Conform previziunilor economice din vara acestui an, publicate de Comisia Europeană, PIB-ul României va înregistra o scădere semnificativă, de 6%, în 2020, un nivel similar cu cel previzionat în mai de Executivul comunitar.</strong
Economia Franței a înregistrat o scădere de 13.8 procente în cel de-al doilea trimestru, sub impactul coronavirusului, potrivit datelor oficiale, citate de France24.
Căderea trimestrială a PIB-ului a fost mai bună decât cea estimată, dar mai rea decât a altor economii din Uniunea Europeană.
Evoluția negativă a PIB-ului în prima jumătate a lui 2020 este legată de închiderea activităților non-esențiale în contextul implementării restricțiilor din perioada martie-mai, susțin oficialii francezi.
Consumul populației este principalul motor al economiei franceze, iar acesta a scăuzt cu 11%. Investițiile au înregistrat însă o scădere și mai puternică, de 17.8%, iar, deloc surprinzător, transporturile s-au prăbușit cu 46%, în timp ce sectorul restaurantelor și cel al hotelurilor cu 57%.
Căderea economică înregistrată în cel de-al doilea trimestru de către Franța este mai puternică decât cea înregistrată de Germania - 10.1, Austria - 10.7 sau Belgia 12.2%
Mult mai prost chiar decât România stă Spania, care a înregistrat o scădere de 18.5% a PIB-ului.
Și economia Italiei s-a prăbușit sub efectul COVID: a pierdut 12.4 procente față de trimestrul trecut și o cădere de 17.3% față de aceeași perioadă a anului trecut.