Casa in care si-au petrecut ultima perioada a vietii regele Carol al II-lea si Elena Lupescu, din orasul Estoril din Portugalia, e din nou locuita de romani. Mihaela si Mircea Rogalski, doi intelectuali romani, au cumparat un apartament in fosta proprietate a regelui, in urma cu un an.
Mihaela si Mircea Rogalski au 57 de ani, insa infatisarea nu le tradeaza varsta, dand impresia ca cei doi au incheiat un pact cu timpul numai de ei stiut.
Mihaela este filolog si in prezent realizeaza o cercetare pentru a stabili biografia locului unde traiesc, iar Mircea este profesor universitar, doctor in fizica. Indiferent de statutul lor, celor doi le lipseste superioritatea afisata cu mare mandrie de oameni de pe aceeasi treapta sociala. Dimpotriva, familia Rogalski da dovada de o decenta iesita din comun, discutiile purtate cu ei aducand mai degraba cu o intalnire cu doi vechi prieteni din anii facultatii.
De un an, ei locuiesc in Estoril. ‘Cand Mihaela se documenta pentru lucrare a aflat ca vechea proprietate a regelui Carol e de vanzare. Nu aveam cum sa refuzam, intrucat aceasta e mai mult decat o locuinta, are identitate’, ne-a spus profesorul Rogalski.
In momentul cand Elena Lupescu, ultima sotie a regelui Carol al II-lea, a murit, proprietatea acestora a intrat in posesia statului. ‘Initial au vrut sa darame casa pentru a construi un complex rezidential. Legea, in schimb, nu le-a permis acest lucru, fiind vorba de o cladire istorica. Asa ca au construit in jurul casei complexul, in fostele gradini, conectand fiecare apartament cu casa printr-o serie de holuri’, ne-a explicat Mihaela Rogalski. Astfel, camerele casei au fost convertite intr-o serie de saloane si sufragerii puse la dispozitie noilor proprietari.
‘Majoritatea vecinilor sunt vechi cunostinte de-ale lui Carol’, ne-a dezvaluit profesorul Rogalski in timp ce pufaia un trabuc.
Proprietatea l-a costat pe Carol suma de 10.000 $
Despre Carol al II-lea a reusit sa afle ca si-a planuit foarte mult timp revenirea la carma Romaniei. O placuta aurita cu inscriptia ‘Rei Carol’ (n.r. – Regele Carol) aduce aminte de fostul locatar de vaza al imobilului. ‘Casa l-a costat pe Carol 10.000 de dolari. Noi, acum un an, am platit ceva mai mult, ce-i drept. Pretul de plecare al unui apartament aici e de 300.000 de euro. Doar ca noi am prins o redu-cere’, ne-a povestit profesorul Rogalski.
Se iubesc din anii liceului
Mircea si Mihaela s-au cunoscut si s-au iubit cu foc din timpul liceului. Drumurile vietii li s-au bifurcat insa o data cu inaintarea in varsta si cu aparitia noilor prioritati. ‘Ea a plecat in Suedia in anul 1971, cu un an inainte ca eu sa termin facultatea. Cum a plecat, statul i-a ridicat cetatenia. De altfel, nici acum nu vor sa ii acorde statutul de cetatean roman, chiar daca de doi ani a depus cerere. Sa spunem ca dam vina doar pe birocratie’, ne spune zambind cu subinteles profesorul universitar Mircea Rogalski. Intre timp, Mihaela a terminat Masterul la Harvard, in SUA.
Revolutia din 1989 l-a prins pe Mircea pe postul de profesor cercetator la Institutul de Fizica Atomica din Magurele. ‘Imediat dupa Revolutie am prins o bursa in Londra, unde am stat doi ani, dupa care am predat la Porto, in Portugalia’, isi aduce aminte barbatul.
Portughezii i-au dat sansa de a participa la un concurs pentru un post de profesor. A luat primul loc din 30 de candidati si s-a stabilit la Algarve. Era deja casatorit si avea un baiat. O noua sansa s-a ivit cand a reusit sa ocupe actualul post de profesor universitar la Institutul Superior Tehnic, una din unitatile educationale de elita din Portugalia. Nesansa a facut ca profesorul sa fie despartit pe veci de sotie de o boala necrutatoare.
Intamplator sau nu, Mihaela l-a contactat din Statele Unite ale Americii. Asa au reluat legatura. ‘Am dat America pe Portugalia, pentru ca m-am reindragostit’, ne-a spus Mihaela, aratand discret catre Mircea, ochii sclipindu-i ca ai unei vesnice adolescente.
A fost supranumit „Regele Playboy”
Carol al II-lea al Romaniei, fiul regelui Ferdinand, a fost incoronat rege pe 8 iunie 1930. Notorietatea suveranului se datoreaza, in mare, aventurilor sale amoroase, el fiind supranumit ‘Regele Playboy’.
Carol s-a casatorit in 1928 cu Zizi Lambrino, fiica unui general roman. Gestul sau a cauzat un scandal imens, Zizi nefiind de vita nobila, iar mariajul a fost anulat de Tribunalul Ilfov. A urmat casatoria, la Atena, cu printesa Elena a Greciei si Danemarcei, mama regelui Mihai. Nici acest mariaj nu a durat, Carol fiind implicat intr-o relatie serioasa cu Elena Lupescu, alaturi de care a ramas pana cand a murit. In 1940, Carol cedeaza presiunilor externe si abdica.
S-a casatorit cu Elena Lupescu la Rio de Janeiro, in Brazilia. La 5 octombrie 1948, Carol si Elena Lupescu ajung la Estoril, in Portugalia, unde si-au trait ultima perioada a vietii. Carol a murit la 4 aprilie 1953, iar Elena Lupescu, 23 de ani mai tarziu.
Amandoi au fost inmormantati in Romania, in anul 2003, la Manastirea Curtea de Arges.
Mircea Rogalski
Varsta: 57 de ani
Locul nasterii: Bucuresti
Stare civila: casatorit
Data cand a parasit Romania: 1989
Ultima data in Romania: 2006
Domiciliul actual: Estoril
Mihaela Rogalski
Varsta: 57 de ani
Locul nasterii: Bucuresti
Stare civila: casatorita
Data cand a parasit Romania: 1971
Ultima data in Romania: 2006
Domiciliul actual: Estoril
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!