Pensionarii, profesorii şi personalul din sistemul sanitar au protestat faţă de reducerea pensiilor şi a salariilor

Protestatarii participanţi la mitingul de ieri au venit înarmaţi cu fluturaşi de salarii şi cu taloane de pensii. Ei au cerut, printre altele, majorarea salariului minim la 750 de lei şi stoparea disponibilizărilor din sistemul bugetar. Bătrânii ieşiţi în stradă au solicitat menţinerea actualei Legi a pensiilor, a vârstei de pensionare şi a modului de calcul al veniturilor lor.

Maria Olariu (51 de ani): “Asta nu e viaţă! Trăiesc dintr-o nenorocită de pensie de invaliditate de 379 de lei, bani care nu îmi ajung nici măcar pentru medicamente. Aproape toată luna îmi umplu stomacul cu pâine goală!”

Maria-Olariu-protest-sindicalisti-piata-revolutiei-bucuresti.jpg

Trei educatoare de la Grădiniţa nr. 250 din Capitală au ieşit în stradă în semn de nemulţumire faţă de micşorarea lefurilor cu 25%. “În luna august, am primit între 600 de lei şi 1.300 de lei”, ne-au declarat ele.

protest-sindicalisti-piata-revolutiei-bucuresti.jpg

Constantin Cârlescu (60 de ani): “Eu am o pensie bunicică faţă de alţii, 1.100 de lei pe lună, dar nevasta are numai 300 de lei, şi numai noi ştim cum ne ducem zilele, amândoi, aşa bolnavi cum suntem… Ne e frică să ne gândim că vine iarna şi câte sute de lei vom avea de plată la întreţinere”. Gabriel Câlţea (59 de ani): “Eu nu eram nostalgic după comunism, dar azi îmi e mai dor ca oricând de Ceauşescu! Pe vremea lui, oamenii aveau de muncă şi, de bine, de rău, aveau şi ce să bage în gură. Acum ieşim în stradă să ne strigăm foamea, şi unde pui că nici nu se uită nimeni la noi!”

Constantin-Cârlescu-protest-sindicalisti-piata-revolutiei-bucuresti.jpg

Gabriel-Câlţea-protest-sindicalisti-piata-revolutiei-bucuresti.jpg

Patru angajaţi ai unei unităţi medicale din Urlaţi au un mesaj pentru premierul Emil Boc: “Să vină şi el să lucreze ca noi, doar cu handicapaţi şi cu nebuni, pentru 500-600 de lei pe lună!”

protest-sindicalisti-piata-revolutiei-bucuresti.jpg

Economiseşti 3.700 € pe an pentru o bătrâneţe liniştită

Românii trebuie să pună la ciorap, în medie, 3.700 de euro anual pentru o bătrâneţe cât mai liniştită. Compania de asigurări AVIVA recomandă, din cauza deficitului mare din sistemul de pensii, ca persoanele care vor ieşi din câmpul muncii până în 2050 să strângă sume mari de bani pentru un trai decent.

fotografii: Vlad Chirea

Citeşte şi Aşa s-au înfruntat oamenii legii cu manifestanţii – «Staţi că vă cocoşez eu cu cârja mea!»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.