Ei sunt eroii dispăruţi

Comentează

Din 2003 şi pană in prezent, Romania a pierdut 10 militari pe campul de luptă din Afganistan

Arhiva foto

Bani pentru o casă, pentru nuntă sau pentru intreţinerea familiei. Acestea sunt motivele pentru care, în ultmii ani, sute de militari români s-au oferit să plece în teatrele de operaţiuni din Afganistan. Luptă în războiul altora şi se expun pericolelor în speranţa că efortul lor va însemna o viaţă mai bună pentru cei dragi. Din 2003, când România a început să trimită trupe în Afganistan, şi până acum, 10 militari au pierit pe câmpul de luptă. Fiecare a fost decorat şi avansat în grad post-mortem. Fiecare e considerat erou. În prezent, 956 de cadre se află în continuare în misiune. În urma lor, tot atâtea familii tresar de fiecare dată când telefonul sună la o oră târzie.

Arhiva foto

Ultimul militar român mort în Afganistan este căpitanul Petre Tiberius, 32 de ani, din Târgu Mureş. Căpitanul a căzut la datorie în dimineaţa zilei de 3 aprilie 2009. Făcea parte din Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale “Vulturii”, de la Târgu Mureş. Petre era căsătorit, avea o fetiţă de numai 2 anişori şi peste o săptămână ar fi trebuit să se întoarcă acasă. Ofiţerul a fost adus ieri în ţară şi va fi înmormântat mâine, la Cimitirul Eroilor din Târgu Mureş.

Arhiva foto

Batalionul «Vulturii», comandoul armatei române

Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale “Vulturii” este considerat elita armatei române, un comando care efectuează acţiuni de risc maxim. De altfel, instrucţia românilor s-a realizat sub îndrumarea atentă a unor reprezentanţi de seamă trimişi de Statele Unite de la Pentagon, precum şi a unor membri ai celebrelor grupări de comando SEAL, Beretele Verzi şi Delta Force.

A căzut secerat de gloanţele inamicului

Petre Tiberius era comandantul unei grupe de intervenţie rapidă, care a participat la operaţiunea de salvare a unor militari americani prinşi de insurgenţi într-o ambuscadă. Căpitanul a căzut secerat de gloanţele inamicului aflat la numai câteva zeci de metri distanţă. A fost evacuat de urgenţă cu un elicopter MEDEVAC, însă a decedat în timpul transportului către spital.

Batalionul “Vulturilor” a mai pierdut înaintea căpitanului Petre Tiberius şi alţi doi camarazi, ucişi de un lunetist taliban în noiembrie 2003: sublocotenentul Silviu Fogoraşi şi sergentul major Mihail-Anton Samuilă.

 11 noiembrie 2003 - Sergentul- major Iosif Silviu Fogoraşi (32 de ani) din Alesd, Bihor, a fost primul militar român care şi-a pierdut viaţa în zonele de conflict unde România are dislocate trupe. Cu trei zile înainte de a împlini 33 de ani, Fogoraşi a fost împuşcat mortal la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. În acelaşi atac a fost rănit şi sergentul major Mihail-Anton Samuilă (35 de ani) din Beiuş, Bihor. După trei zile de chinuri, Samuilă s-a stins pe un pat de spital în Bagram, Afganistan.
 6 septembrie 2007 – Sergentul major Aurel Marcu (31 de ani) din Piteşti, judeţul Argeş, şi-a pierdut viaţa după ce TAB-ul în care se afla a fost lovit de un proiectil. Marcu, împreună cu alţi colegi, încerca să ajute o patrulă americană care fusese atacată de talibani. Preşedintele american de la acea vreme, George W. Bush, a transmis condoleanţe familiei şi a lăudat eroismul de care Marcu a dat dovadă. În acest timp, în România, soţia militarului nu ştia cum să îi spună fiicei de numai cinci anişori că tatăl ei a plecat în Ceruri.
31 August 2008- Drama lui Dragoş Traian Alexandrescu (32 de ani) din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, i-a zguduit pe militarii români din Afganistan. TAB-ul în care acesta se afla a explodat într-o misiune de patrulare, după ce a trecut peste o bombă. Cel care i-a dat primul ajutor a fost chiar fratele său, Viorel, care este militar sanitar. Rănile au fost, însă, mult prea grave, iar Traian s-a stins în braţele fratelui său mai mare. Alexandrescu era căsătorit şi avea doi băieţi în vârstă de 5 şi, respectiv, 9 ani.
  20 iunie 2006 - Caporalul Gheorghiţă Drăguşanu (38 de ani) din Basarabi, judeţul Constanţa, era sanitar şi făcea parte din Batalionul 341 Infant erie “Rechinii albi”. Militarul a murit în timpul unei patrulări, cu doar trei zile înainte de a-şi încheia misiunea din Afganistan. Bărbatul era căsătorit şi avea o fetiţă în vârstă de 12 ani.
 26 februarie 2009 - Claudiu Chira (30 de ani) din Râşnov, judeţul Braşov, a murit după ce maşina în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Bărbatul era la a doua misiune. Mai întâi a plecat în Irak pentru a strânge bani de nuntă. A doua oară a plecat pentru a câştiga banii cu care să cumpere un apartament. Nu vroia să mai stea cu chirie, pentru că tocmai aflase că soţia sa este însărcinată. Din nefericire, copilul său nu îl va cunoaşte niciodată.
  20 martie 2008 - La fel ca alţi colegi ai săi, fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu (29 de ani), din Galaţi, a murit într-o misiune de patrulare, când autovehiculul în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Militarul s-a despărţit de soţie şi de cei doi copii cu gândul că în Afganistan va strânge banii necesari pentru un apartament. De cinci ani stătea cu părinţii lui şi aşteptau o locuinţă ANL. Ca o ironie a sorţii, cererea a fost aprobată la scurt timp după ce Sandu a fost înmormântat.
 24 aprilie 2005 - Sergentul Narcis Şonei (26 de ani), din Tecuci, judeţul Galaţi, a murit chiar de Florii, când părinţii se pregăteau să îl felicite pentru ziua sa onomastică. Într-o misiune de cercetare, TAB-ul în care tânărul se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, care a explodat. Mai mult, deflagraţia a declanşat imediat detonarea muniţiei din interiorul vehiculului.
 13 iunie 2008- Fruntaşul Claudiu Marius Covrig (29 de ani) din Galaţi, a pierit într-un atac al talibanilor. Militar cu experienţă, fost luptător în Legiunea Străină, Covrig nu a putut scăpa din rafala de gloanţe şi grenade. Bărbatul abia se căsătorise, iar tânăra lui soţie a devenit văduvă la 25 de ani.

Militarii români au vieţile asigurate pe 80.000 €

Arhiva foto

În acest moment, în teatrele de operaţiuni din întreaga lume sunt dislocaţi 1.640 de militari români din cadrul Ministerului Apărării. Dintre aceştia, 406 luptă pe frontul din Irak, iar 956 pe cel din Afganistan, în misiuni ce au o durată de şase luni, la care participă pe bază de voluntariat. Pentru fiecare zi în care, pe pământ străin, sunt prinşi în războaiele altora, ofiţerii încasează 90 de euro, iar subofiţerii 70 de euro. În cazul în care un militar român cade la datorie în Irak sau Afganistan, familia acestuia încasează de la societatea de asigurări 80.000 de euro, iar de la Ministerul Apărării o sumă între 80.000 şi 90.000 de lei, diferenţiată de gradul şi funcţia celui ucis, bani în care sunt incluse o sută de solde lunare brute, ajutorul de deces sau pensia de urmaş. În cazul în care e rănit şi nu mai poate continua misiunea, militarul primeşte, în funcţie de gradul de invaliditate, între 20.000 şi 60.000 de euro, iar tratamentele medicale şi spitalizarea sunt gratuite. ( Cristian Burcioiu)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
MONDEN
Victor Salv si fiica lui, Sofia
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru, alături de cei trei copii
12:13
Motivul pentru care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat la țară. Dezvăluirile făcute după doi ani și jumătate
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
12:38
Două angajate date afară după 44 de ani de muncă au primit 23.700 de euro în urma concedierii. Ce greșeală a descoperit Camera Muncii din Austria
12:23
2,3 milioane de lei, despăgubiri plătite românilor în primele trei luni din 2026. Care este cea mai mare sumă acordată pentru un singur caz
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
12:18
Trei soldați sud-coreeni au fost răniți în urma unor explozii în zona demilitarizată. Seulul îl acuză pe Kim Jong-un de încălcarea armistițiului
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri