Pe 19 martie, chirurgul Mihai Dumitriu, de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Bucuresti, a operat de apendicita un baiat perfect sanatos. Micutul, in varsta de 9 ani, fusese internat pentru un examen cistoscopic, deoarece urina cu sange. Asistenta Aurora Stefan a luat copilul din salon, fara a consulta foaia de observatie si l-a dus direct in sala de operatie. Aici a fost anesteziat si i s-a extras apendicele.
Pentru aceasta neregula, dr. Coriolan Ulmeanu, directorul spitalului, a penalizat intreaga echipa operatorie cu 10% din salariu pe o perioada de trei luni. Colegiul Medicilor Bucuresti va deschide o ancheta in acest caz.