Aproape 50 de calatori au trait clipe de groaza, ieri, in timp ce se aflau intr-un tramvai, care a luat foc, in municipiul Constanta. In doar cateva minute, flacarile au mistuit intreg vagonul, dar, din fericire, un barbat nu s-a pierdut cu firea si a deschis usile pentru ca toti calatorii sa iasa.
Accidentul s-a produs la amiaza, cand multi constanteni se intorceau de la serviciu. Incidentul s-ar fi putut sfarsi tragic, daca nu era o persoana care sa isi pastreze calmul. ‘Am vazut o flacara puternica in fata, apoi totul a fost cuprins de fum. M-am repezit la una din usi, dar toate erau blocate, asa ca am asteptat sa se opreasca tramvaiul, am tras de ele si asa am reusit sa ne salvam toti inainte sa se intinda flacarile’, povesteste Dumitru Herera (53 de ani), calatorul care a devenit erou in ochii celorlalti pasageri. ‘Eram in cabina si deodata s-a produs un scurt-circuit sub panoul principal. A inceput sa iasa fum si abia am reusit sa ies de-acolo’, ne-a declarat Aurora Travata, vatmanul tramvaiului. Femeia nu a mai putut sa isi recupereze actele si banii pe care ii avea cu ea.
Pompierii au ajuns in scurt timp la fata locului, dar mijlocul de transport in comun era deja distrus de incendiu. Din fericire, nici o persoana nu a fost ranita. Din primele cercetari efectuate, se pare ca incendiul a fost provocat de un scurt-circuit la instalatia electrica a tramvaiului, care era vechi de 30 de ani.