El va cuceri Antarctica

Comentează
Arhiva foto

Incredibil. Un român are curajul să stea la minus 50 de grade C, iar pe timp de vijelii va locui şapte zile numai în cort. De dragul aventurii, David Neacşu (48 de ani), cel mai bun alpinist român, va pleca într-o expediţie inedită în Antarctica, unde va mânca având mănuşile pe mâini timp de o lună.

Arhiva foto

L-am găsit pe David într-un birou înghesuit, situat într-unul dintre magazinele sale de echipamente montane. În jur se află multe amintiri înrămate, alese pe sprânceană din 64.000 de poze realizate în cele 28 de expediţii la care a participat până acum.

Arhiva foto

Următoarea e doar la un pas şi poartă numele “Antarctica”. “Nebunia cu această expediţie mi-a fost inoculată anul trecut, de către doi colegi. La început nu m-a atras ideea, pentru că nu mai vreau să mai sufăr de frig, aşa cum am făcut în Alaska, dar anul acesta am zis: de ce nu? Până la urmă, fiecare are Everestul lui, visul lui cel mai mare, pe care trebuie să îl împlinească. Aşa că am reluat antrenamentele, cura de slăbire şi mersul regulat în Bucegi, unde fac ascensiuni dificile”, ne-a mărturisit alpinistul.

Arhiva foto

Costurile acestei expediţii nu sunt mai ridicate decât cele de pe Everest, dar nici mici nu sunt. Până acum a achitat 50.000 de euro, dintre care 31.750 taxele şi asigurările de sănătate. Echipamentul a costat 14.000 de euro. David aseamănă urcatul pe muntele Wilson din Antarctica cu o călătorie în Groapa Marianelor. Practic, muntele în sine nu reprezintă cine ştie ce obstacol, spune el, însă vremea este de-a dreptul ucigătoare.

Arhiva foto

De aceea, împreună cu Zsombo Tulit, a ales să se alăture unei expediţii americane în perioada verii polare, când cea mai crescută temperatură e -30 de grade, iar cea mai scăzută poate ajunge la -60 de grade. “Cea mai dificilă perioadă va fi atunci când va fi viscol, care durează 7 zile şi în tot acest timp nu poţi ieşi din cort. De asemenea, un alt moment neobişnuit e acela în care eşti obligat să-ţi faci nevoile în pungi”, ne-a spus David.

Startul aventurii, care va dura o lună, se va da pe 3 ianuarie. După ce vor schimba patru avioane, cei doi români vor ajunge la o bază de cercetări din Antarctica. De aici, timp de câteva zile, vor trage de sănii până la 2.800 de metri şi apoi vor începe ascensiunea pe muntele Wilson.

Arhiva foto

După ce am plecat din “prăvălia” marelui nostru alpinist ne-a răsunat în urechi ecoul tristeţii sale: “Alpiniştii sunt nişte sportivi care duc steagul ţării lor pe culmile lumii, după o competiţie pe viaţă şi pe moarte. Efortul depus ar trebui preţuit, dar, din păcate, nu este aşa; nu suntem la fel de apreciaţi în ţară la fel ca afară”.

Arhiva foto

Ce va mânca

Iată cam ce va conţine meniul inedit al lui David Neacşu şi Zsombo Tulit: slănină, şuncă afumată uscată, dulciuri, palincă, babic şi dulciuri. Pe lângă acestea, ei vor primi mai multe alimente în tabăra
de la destinaţie.

Arhiva foto

Pe ce vârfuri a mai fost

1992 - Vf. Mont Blanc - Alpi
1994 - Vf. Kilimanjaro - Africa
         - Vf. Mont Kenya - Africa
1995 - Vf. Mont Blanc - Alpi
1996 - Vf. Aconcagua - America de Sud
1996 - Vf. Mont Blanc - Alpi - versantul italian
1997 - Vf. Mc. Kinley - Alaska
1998 - Vf. Kilimanjaro - Africa
         - Vf. Mont Kenya - Africa
1998 - Vf. Huascaran - Peru
2000 - Vf. Cotopaxi (Ecuador)
2002 - Vf. Kala Patthar (Nepal)
2003 - Expediţia Aconcagua
2003 - Expediţia Everest 2003
2004 - Vf. Ruwenzori - Africa
2004 - Expediţia Amazon, Peru
2005 - Vârful Orizaba, Mexic
2007 - Mt. Kenya, Kenya
2007 - Expedioeia Papua Noua Guinee, vârful Carstensz Pyramid (4.884 m)

















Vrea pe Everest, la numai 14 ani

La numai 14 ani, Crina Coco Popescu a bătut recordurile de vârstă pentru 7 vârfuri celebre din lume şi îşi doreşte să ajungă pe cel mai înalt dintre ele - Everest. Pentru moment însă, braşoveanca va cuceri vârful Aconcagua din Anzii Cordilieri. Puştoaica a plecat ieri în expediţie şi se va întoarce în Râşnov la jumătatea lui ianuarie.

Arhiva foto

Crina Coco Popescu, în vârstă de 14 ani, este cea mai tânără alpinistă din România şi va ajunge pe vârful Aconcagua, la înălţimea de 6.962 de metri, pe un traseu extrem de dificil. Ea nu se va căţăra singură, ci împreună cu tatăl ei, Ovidiu, în vârstă de 45 de ani, şi cu alte patru persoane. "Este a opta expediţie, fiecare dintre ele însemnând un record de vârstă. Pasiunea o am de la 6 ani, de când am fost la Bucşoiu, pe Omu", ne-a spus Crina, care a mărturisit că nu îi este frică deoarece consideră muntele drept un prieten.

Va urca la 6.962 m

Traseul urmat implică escaladarea vârfului Ojos del Salado, cel mai înalt vulcan activ din lume, cu o înălţime de 6.891 metri. Apoi, va străbate Gheţarul Polonez, Coco stabilind astfel recordul de vârstă pentru acest dificil traseu. Însă visul puştoaicei de 14 ani rămâne acela de a avea cel mai înalt vârf la picioare - Everestul. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!