Motivația publicării fotografiilor

„Decât să ascund adevărul, mai bine pierd. Vă mărturisesc acum de ce am luat decizia de a publica fotografiile. Adevărul e mai important pentru mine decât orice. Decât orice funcție, chiar și decât funcția de președinte al României”, a afirmat Elena Lasconi în videoclipul postat pe Facebook.

Lasconi a menționat că a cerut explicații pentru aceste fotografii, considerând că cetățenii trebuie să fie informați despre jocurile de culise din politică. Ea a subliniat că decizia nu a fost una de moment, existând argumente atât pro, cât și contra publicării.

De asemenea, candidata USR s-a declarat pregătită pentru o eventuală luptă în justiție. Ea a adăugat că depunerea unei plângeri penale nu înseamnă automat că reclamantul are dreptate.

Perspectiva asupra sistemului politic

„Înainte să intru în politică doar bănuiam că, de fapt, toată lumea e prietenă cu toată lumea și că, indiferent cine câștigă și cine pierde la alegeri, în esență sistemul rămâne același. Acum nu mai bănuiesc. Acum știu că e așa”, a mai declarat Elena Lasconi în videoclipul postat.

În plus, Elena Lasconi a negat acuzațiile conform cărora ar face jocul PSD și PNL, considerându-le parte a „sistemului”. Ea a subliniat că refuză să se conformeze jocurilor politice, chiar cu riscul de a pierde cursa electorală.

Controversa fotografiilor

Joi seara, Lasconi a publicat o serie de fotografii sugerând o posibilă întâlnire între Nicușor Dan, Victor Ponta și generalul Florian Coldea. Atât Dan, cât și Ponta au negat vehement această întâlnire și au depus plângeri penale la DIICOT împotriva Elenei Lasconi.

Nicușor Dan a negat veridicitatea fotografiilor, susținând că postarea Elenei Lasconi este un „fals grosolan” iar Victor Ponta a acuzat-o pe Elena Lasconi de faptul că este „un om al sistemului” și că a postat imaginile respective pentru a-l ajuta pe Crin Antonescu în campania sa.

De asemenea, Florian Coldea a declarat public faptul că nu s-ar fi întâlnit niciodată cu Victor Ponta sau cu Nicușor Dan în decembrie 2024, așa cum susține candidata USR la alegerile prezidențiale din 4 mai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.