Elena Lasconi a vorbit, în timpul dezbaterii prezidențiale organizate de Digi 24 la Palatul Cotroceni, despre anularea alegerilor de anul trecut, precizând că a fost o decizie nedemocratică. Totodată, l-a acuzat pe contracandidatul Crin Antonescu că a încălcat statul de drept în urmă cu 13 ani.
„A fost o decizie nedemocratică, ilegală, domnul Antonescu a încălcat statul de drept în 2012, nu știu cum ne poate asigura că poate lucra pentru democrație. A fost o decizie nedemocratică prin care nu ni s-a dat dreptul de a ne apăra, fiind o decizie a CCR, nu a BEC. Nu am văzut nicio dovadă, absolut nicio dovadă, s-au schimbat regulile jocului, ca să fie oameni ai sistemului”, a declarat Elena Lasconi.
„Îmi cer scuze doamnă (către soția lui Crin Antonescu), dar mi-ar fi rușine să candidez în locul dumneavoastră (Crin Antonescu) și vă prezentanți drept altcineva”, a continuat Elena Lasconi.
„Nu mă prezint drept altcineva. Că ar trebui să-mi fie rușine e o părere. Care sunt încălcările statului de drept?”, s-a întrebat retoric Crin Antonescu.
În 2012, Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte al României de către Parlament, cu 256 de voturi pentru și 114 împotrivă, iar Crin Antonescu, președintele Senatului la acea vreme, a preluat funcția de președinte interimar.
Suspendarea a fost urmată de un referendum pentru demiterea lui Băsescu, organizat pe 29 iulie 2012, în care peste 7,4 milioane de români au votat pentru demitere (87,52%), însă prezența la vot a fost de doar 46,24%, sub pragul de 50% necesar validării referendumului, astfel că demiterea nu a fost validată.
Ulterior, Crin Antonescu a declarat că nu regretă suspendarea lui Traian Băsescu, ci faptul că referendumul nu a atins pragul de prezență necesar pentru demitere, considerând votul o expresie importantă a voinței populare.
După invalidarea referendumului, Traian Băsescu și-a reluat funcția pentru ultimii doi ani de mandat.