Ministrul Turismului, Elena Udrea, a participat la o emisiune a postului religios de televiziune Trinitas TV, vorbind despre "turismul de pelerinaj", despre imnul turistic, despre justiţie dar şi despre onoare, anunţă Mediafax.
Udrea a participat, de asemenea, cu ocazia zilei sale onomastice la Patriarhie pentru slujba sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena. Cu această ocazie, ministrul Turismului a ţinut să-i facă urări şi unei alte Elene cunoscute din politică: fiica preşedintelui Băsescu, căreia i-a dorit mult succes în alegerile europarlamentare şi să rămână la fel de ambiţioasă.
Întrebată care este cel mai frumos cadou pe care l-a primit, Udrea a precizat că nu face parte dintre miniştrii cărora le face plăcere să primească lucruri. "Sunt printre miniştrii de modă nouă. Nu primesc, dau", a spus ministrul citat de Mediafax.
Emisiunea "Biserica astăzi" cu tema "Turism în România", la care a participat Elena Udrea, va fi difuzată pe canalul Trinitas TV, joi, de la ora 21.00.