„Pilotul, singurul ocupant al aparatului de zbor, a fost localizat şi declarat decedat, iar examinarea medico-legală este în curs de desfăşurare pentru identificarea sa oficială”, a precizat poliţia într-un comunicat.

Două persoane au fost rănite și transportate în stare stabilă la spital, în timp ce sute de clienţi au fost evacuaţi din hotel după accident, care a avut loc în toiul nopţii, în jurul orei locale 1.50.

Una dintre palele elicopterului a căzut în piscina hotelului, potrivit serviciilor de urgenţă, iar o elice a fost găsită pe esplanada din faţa clădirii, a declarat Caitlin Denning, responsabil local al serviciilor de salvare. 

Pe reţelele de socializare, clipurile video arată flăcări care se ridică de pe acoperişul hotelului, în timp ce sirenele sună.

La faţa locului au fost trimişi investigatori de la Biroul australian pentru siguranţa transporturilor.

Situat în nordul tropical al statului Queensland, oraşul Cairns este o destinaţie turistică populară şi poarta de acces către Marea Barieră de Corali.

Captură video

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Irinel   •   12.08.2024, 07:23

In perioada asta multe accidente aviatice s au intamplat.Sincere condoleante !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro

„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro

Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Adevarul.ro

INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro

Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI