Emanuel Anghelescu (20 de ani) s-a născut la Bucureşti, dar trăieşte în Toronto din 2002. În prezent este elev în ultimul an la un liceu la care studiază grafica. Din decembrie 2007, Emanuel a început să lucreze ca model pentru câteva reviste mondene şi campanii şi a fost prezent la mai multe evenimente, printre care şi 3866-116148-emanuel.jpgSăptămâna Modei LOreal din Toronto.

Ia 1.200 $ pentru câteva ore de filmări

“Toţi banii pe care îi câştig din modă se duc pe chiria la apartament sau pe transport. Nu am făcut un calcul cât am primit până acum, dar pot să spun că din modelling se câştigă destul de bine. Pentru câteva ore, cât am lucrat la o campanie pentru LOreal, am primit 1.200 de dolari. La un show se plăteşte mai puţin, maximum 200 de dolari”, ne-a mărturisit Emanuel, pentru care unul din cele mai importante contracte pe care le-a semnat până acum a fost cel cu un lanţ de magazine din Japonia. “M-am înscris la un casting pentru rolul lui Ken, soţul lui Barbie. Nu credeam că o să obţin contractul, pentru că erau foarte mulţi concurenţi. Mi s-au dat să îmbrac nişte haine foarte frumoase, semnate de Alexander McQueen şi Jean Paul Gaultier. Partenera mea era o fată de 14 ani, dar care arăta cel puţin de 18 ani.

3866-116147-11.jpg

Am vorbit mai mult cu mama ei în pauzele dintre şedinţele foto, pentru că ea era timidă. Clipul cu noi este pe site-ul https://www.viabusstop. com. A fost distractiv la filmări, deşi mi-au zis să stau nemişcat ca un manechin. M-am simţit ca o ciupercă şi m-au machiat cu sclipici, ca să par din plastic”, a povestit Emanuel pentru Libertatea. Românul nu numai că a apărut în clipul publicitar pentru unul din cele mai mari magazine de haine de lux din Tokyo, dar fotografiile sale au fost puse şi pe panouri uriaşe în capitala Japoniei.
3866-116152-ro.jpg

L-au pus să traducă «Dragostea din tei»

Canadienii au uitat de “Zeiţa de la Montreal”, Nadia Comăneci. Pentru ei vedetele din România sunt azi Dracula şi trupa O-Zone. “Cunoscuţii mă pun să le traduc cântecul «Mai-A-Hee, Mai-A-Hoo». Le spun că numele melodiei este «Dragostea din tei» şi râd, pentru că nu înţeleg versurile”, ne-a mai spus Emanuel, căruia i-ar plăcea ca într-o zi să se mute în Europa, la Paris sau la Londra. În România s-ar întoarce numai dacă ar fi putred de bogat.

 

3866-116150-alias.jpg


Cine sunt Barbie şi Ken

Din 1959, de când a fost lansată în Statele Unite ale Americii, păpuşa Barbie a căpătat o popularitate uriaşă pe întreg mapamondul. Păpuşa Ken a apărut în 1961, ca iubit al lui Barbie. Ca şi Barbie, Ken are o linie proprie de haine şi de accesorii. Conform creatorilor, Barbie şi Ken s-au cunoscut la un clip publicitar, în anul 1961.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.