Procurorii susțin că în anul 2009 Ioan Niculae ar fi încercat să corupă mai mulți funcționari publici şi înalţi demnitari, pentru a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale pentru subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice. Legea ar fi fost una extrem de profitabilă pentru omul de afaceri și compania pe care o conducea, informează Mediafax.

Potrivit DNA, anumiți miniștri au susținut proiectul care îl favoriza pe Ioan Niculae şi ar fi produs prejudicii evidente României, atât pe plan european, cât şi bugetului de stat. Printre aceşti miniştri, în acte apar numele lui Emil Boc – prim ministru, Pogea Gheorghe – ministru al Finanţelor Publice şi Videanu Adrian – ministrul Economiei care ar fi făcut presiuni asupra secretarului de stat Harbuz Liviu.

Procurorii susţin că au date şi despre Vasile Puşcaş, ministrul Integrarii Europene la acel moment, menţionat de Ioan Niculae şi Bunea Stancu ca fiind unul dintre demnitarii care au susţinut interesele lui Ioan Niculae. Unul dintre cei nominalizaţi este și Mircea Geoană, preşedinte al PSD şi al Senatului la acel moment.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI