Toulouse a câștigat al 22-lea său titlu, sâmbătă, 17 iunie, pe Stade de France, după ce Stade Rochelais a condus până în minutul 78.

La final, Macron a mers în vestiarul celor de la Toulouse pentru a-i felicita pe învingători şi, încurajat cu voce tare de jucătorii antrenorului Ugo Mola, a băut o bere, marca preferată a unuia dintre predecesorii săi, Jacques Chirac.

Președintele francez a golit sticla în 17 secunde, în uralele asistenței, apoi o așezat-o cu mândrie pe tejghea.

„Masculinitate toxică în conducerea politică, într-o singură imagine”, a scris, pe Twitter, Sandrine Rousseau, deputată pentru Partidul Verzilor.

„Presiune virilă în care toată lumea bea puțin mai mult”

Bernard Basset, de la organizația de caritate Association Addictions France, a declarat, pentru BFMTV, că președintele ar trebui să fie mai responsabil.

„Președintele are o responsabilitate ca model de urmat. Ar trebui să fie un exemplu sănătos de comportament… În acest caz însă, el asociază sportul și consumul de alcool într-un context de presiune virilă, în care toată lumea are liber să bea puțin prea mult”.

William Lowenstein, medic și specialist în dependențe, a remarcat, și el, că „Macron a făcut ceva nepotrivit. Ar fi putea să bea, dar nu în fața camerelor”.

Emmanuel Macron este un susținător puternic al industriei vinului din Franța, susținând, într-o declarație, că bea în mod regulat un pahar de vin la prânz și altul seara. 

Deși consumul de alcool a scăzut în Franța în ultimii 50 de ani, circa 49.000 de decese sunt cauzate de intoxicație cu alcool în fiecare an.

De asemenea, consumul excesiv de băuturi alcoolice este „una dintre cauzele principale de internare în spital”, potrivit Ministerului Sănătății de la Paris.

„Băutor de mare viteză”

Cotidianul Libération a amintit că, în 2018, Macron declara că este îngrijorat de consumul excesiv de bere și băuturi spirtoase, „care este periculos pentru tineri, ce se îmbată cu viteză mare”.

Publicația a scris acum că Macron și-a etalat calitățile de băutor „de mare viteză”.

„Un președinte care împărtășește bucuria a 23 de jucători și ia parte la tradițiile lor. Asta e tot”, l-a apărat Jean-René Cazeneuve, deputat din partidul centrist al lui Macron.

Imaginile l-ar putea ajuta pe Macron, spun experții politici, liderul francez fiind criticat de mulți ca „deconectat” de oamenii obișnuiți.

Popularitatea sa a scăzut dramatic, după legea nepopulară privind ridicarea vârstei de pensionare. De altfel, pe Stade de France, la meciul de sâmbătă, el a fost huiduit îndelung.

Foto: captură video

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

Don_Quijote 20.06.2023, 12:31

”Decât” Cancel culture de te lovește greața, lăsați oamenii în pace, *** ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Avatar comentarii

andrei.v.c 20.06.2023, 14:04

Îmi place cum libertatea in loc sa fie o publicație obiectivă și să prezinte știrile echidistant a prezentat doar cat e de toxic și nesănătos ce a făcut macron. Nu va e rușine?

Avatar comentarii

anonimus 20.06.2023, 14:14

Macron asta are profilul perfect pt prostu familiei ...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.