Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie intimă cu familia şi prietenii apropiaţi la care a asistat şi Haim Korcia, marele rabin al Franţei. Serge Klarsfeld s-a născut în 17 septembrie 1935, la Bucureşti, detaliu care a fost precizat de Macron în discursul său, potrivit Agerpres.

Klarsfeld a scăpat de Gestapo anul în 1943 la Nisa, unde se refugiaseră părinţii săi, obţinând cetăţenia franceză în anul 1950. El a studiat ştiinţele politice la Paris, iar în anul 1963 s-a căsătorit cu Beate, născută Kunzel, nemţoaică protestantă care refuză să uite responsabilitatea Germaniei pentru genocid.

Soţii Klarsfeld au luptat, timp de peste o jumătate de secol, pentru recunoaşterea Holocaustului şi pentru judecarea criminalilor nazişti şi a complicilor acestora din regimul de la Vichy.

Karl şi Beata Klarsfeld au identificat şi demascat mulţi şefi ai poliţiei naziste din Franţa, printre care Kurt Lischka – comandantul Gestapo din Paris, sau Klaus Barbie, celebrul „călău din Lyon”, pe care l-au urmărit din 1971 până în 1983.

Sursă foto: EPA


CAMERA ASCUNSĂ / Slujbă amenințătoare în zi de referendum: Mânios că nu s-au dus la vot, preotul din Voluntari le spune oamenilor că vor arde ca grecii şi că homosexualii vor abuza sexual copiii!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.