Un englez de 75 de ani a fost omorat, ieri la pranz, de partenerul de afaceri.
Cadavrul lui King Neil MacAlistair a fost descoperit intr-un imobil de pe str. Firuta din sectorul 5, acolo unde se aflau depozitele unei firme de mobila. Anchetatorii spun ca englezul s-a certat cu unul dintre partenerii sai de afaceri, italianul Viggiani Carmine Silviano (46 ani), iar acesta din urma a luat un cutit si l-a infipt, fara sa stea prea mult pe ganduri, in coapsa stanga a englezului, sectionandu-i artera femurala.
La scurt timp, King a murit din cauza hemoragiei. Ucigasul a fost prins si aseara era audiat la Politia Capitalei. King, Viggiani si un roman, Dan Chiotea, sunt asociati la o firma cu sediul in centrul Capitalei, pe str. Lipscani. Din primele cercetari, se pare ca Neil a fost injunghiat pentru bani, o datorie de peste 10.000 de euro pe care nu o mai inapoiase italianului Viggiani. Criminalul va fi prezentat azi in fata unui judecator, pentru emiterea unui mandat de arestare preventiva sub acuzatia de omor.