În Statele Unite este declarată epidemie de adenovirus, acolo unde opt copii au murit deja în New Jersey. Ultimul pacient decedat, un copil "cu o sănătate fragilă, care prezenta probleme respiratorii", se afla la un centru medical unde sunt internate alte 23 de persoane bolnave, potrivit unui comunicat al Departamentul de Sănătate din New Jersey, citat de Agerpres. Totuși, în comunicat se precizează că, în cazul copilului, prezenţa adenovirusului nu a fost confirmată prin analize de laborator
Epidemia cu adenovirus de la Centrul de asistenţă şi reabilitare Wanaque din Haskell, care include o secţie pentru copii, a fost confirmată încă de marţi, 23 octombrie, după ce șase copii muriseră deja. Cea de-a şaptea victimă a fost anunţată o zi mai târziu. Aici, nu se mai fac internări, până la eradicarea epidemiei.
Centrul Wanaque, situat la aproximativ 50 de km nord-vest de New York, se ocupă de îngrijirea nou-născuţilor şi de persoane cu vârsta până la 22 de ani care "au o sănătate fragilă".
Infecţiile cu adenovirus provoacă îmbolnăviri moderate până la severe, cu simptome asemănătoare unei răceli şi afectează mai ales copiii mici. Poate provoca alte boli precum pneumonie, diaree sau bronşită.
Tulpina de adenovirus care a cauzat această epidemie este asociată cu condiţiile de trai în comun şi poate provoca îmbolnăviri severe în special în cazul celor cu un sistem imunitar slăbit', precizează sursa citată.