Tensiuni la debutul noului an școlar în Spania: din cauza epidemiei, mulți părinți vor să-și țină copiii acasă. Autoritățile îi amenință cu dosare penale

Comentează
Arhiva foto

Milioane de copii se întorc la școală săptămâna aceasta în Spania, iar mulți părinți și profesori se tem că sistemul educațional nu este pregătit pentru a funcționa în siguranță, în condițiile în care numărul de cazuri COVID este destul de mare în unele regiuni ale țării, scriu El Mundo și AFP. Așa de multe familii și-au exprimat intenția de a-și ține copiii acasă încât procuratura s-a văzut nevoită să avertizeze că părinții care nu au o justificare clară pentru acest lucru vor fi anchetați.

Mulți părinți din Spania refuză să își lase copiii la școală, din cauza temerilor alimentate de noul val epidemic izbucnit în mai multe regiuni ale țării.

”Ai toată viața să înveți, dar dacă îți pierzi sănătatea, asta e”, spune pentru AFP Aroa Miranda, mama a doi copii din Castellon de la Plana, pe care nu intenționează să îi trimită înapoi în clase, odată cu debutul noului an școlar.

Nu este singurul părinte care gândește așa.

Așa de multe familii și-au exprimat intenția de a nu-și duce copiii la școală încât Procuratura s-a văzut nevoită să lanseze un avertisment, scrie El Mundo.

Părinții care nu își vor duce copiii la școală în mod repetat, și care nu vor avea o ”justificare clară” pentru asta, vor fi anchetați penal, a spus José Javier Huete, procurorul secției de justiție juvenilă.

”Vor fi luate măsuri, dacă va fi necesar”, a avertizat și ministra Educației, Isabel Celaa.

Pentru Aroa Miranda, riscul este unul rezonabil.

”Dacă vor să vină acasă după mine pentru a mă amenda, atunci să mă amendeze. Copiii sunt mai importanți pentru mine”, spune ea pentru AFP.

Un debut școlar întârziat în unele regiuni

Ca în întreaga lume, chestiunea începerii anului școlar este una amplu dezbătută în societatea spaniolă.

”Opt milione de elevi se întorc la școală cu teamă”, titrează cotidianul El Mundo, în ediția de luni.

Anul școlar ar fi trebuit să înceapă săptămâna aceasta pentru toată țara, și unele zone au început sau chiar vor începe. Dar mai multe comunități autonome, printre care Comunitatea Valenciană, Madrid, Murcia sau Țara Bascilor <a rel="noreferrer noopener" aria-label="au anunțat dej (opens in a new tab)" href="https://www.elmundo.es/espana/2020/08/28/5f494800fdddff78928b45eb.html" target="_blank">au anunțat dej</a><a href="https://www.elmundo.es/espana/2020/08/28/5f494800fdddff78928b45eb.html" target="_blank" rel="noreferrer noopener" aria-label="a (opens in a new tab)">a</a> că vor amâna cu cel puțin o săptămână acest moment, cel puțin pentru unele clase.

Problema este dublă. Pe de o parte, unele regiuni se confruntă cu un număr mai mare de cazuri COVID, comparativ cu alte zone ale țării.

Madridul este una dintre aceste regiuni.

”Evoluţia epidemiei la Madrid ne îngrijorează”, a recunoscut săptămâna premierul spaniol Pedro Sanchez, care urmăreşte cu îngrijorare regiunea cu peste 6,5 milioane de locuitori ce reprezintă, de la începutul epidemiei, aproape un sfert din cele peste 29.000 de morţi din cauza covid-19 în ţară.

Spania traversează un al doilea val epidemic

Pe de altă parte, multe școli nu au reușit încă să se organizeze pentru a face față noului sistem, care presupune, cel puțin pentru elevii mai mari, un sistem mixt, de învățare în clasă și de acasă.

Numărul elevilor din clase ar trebui să fie mai mic, iar acest lucru se va rezolva prin angajarea a 40.000 de profesori adiționali.

Problema este, scrie El Mundo, că cei 2.000 de milioane de euro, bani suplimentari care ar fi trebuit să ajungă de la guvern, nu au sosit încă.

Școlile nu știu câți profesori adiționali vor avea, așa că trebuie să facă toate aceste planuri în orb.

Prin urmare, asociațiile de părinți și de profesori au acuzat la unison autoritățile centrale și pe cele regionale de lipsă de ”leadership” și s-au plâns că trebuie să se descurce singure.

Un risc asumat

Regulile privind începerea anului școlar 2020-2021 au fost parțial modificate, din mers, pe 27 august, după izbucnirea celui de-al doilea val epidemic, ceea ce a pus în dificultate multe școli.

Pe hârtie, ele acoperă aproape fiecare situație.

Elevilor le este recomandat să ajungă la școală pe jos sau pe bicicletă. Înainte de intrarea în clase, copiilor li se va lua temperatura.

O școală din Barcelona a început deja cursurile, iar profesorii iau temperatura copiilor la intrarea în clase FOTO: EPA

Unele comunități au lăsat această sarcină în mâna părinților, care trebuie să ia temperatura copiilor la plecarea de acasă și să semneze o declarație pe propria răspundere, scrie El Pais.

În școală, copiii cu vârste de peste 6 ani vor fi obligați să poartă mască de protecție facială.

Fiecare școală va organiza, pe cât posibil, și în special în clasele primare, un număr de bule - grupuri de elevi care nu vor interacționa cu alte clase, pentru a limita riscul de infecție.

În funcție de numărul de cazuri COVID confirmate în școli, autoritățile din domeniul sănătății vor lua măsurile necesare, dar scopul este evitarea pe cât posibil a situației închiderii instituției de învățământ.

Școala va fi închisă doar dacă autoritățile vor considera că transmiterea este ”necontrolată”.

În vreme ce guvernul și autoritățile regionale au insistat că școala ar trebui să se desfășoare cât mai mult față în față, deci în clase, instituțiile de învățământ au avertizat că acest lucru nu este peste tot posibil, fără încălcarea regulilor de siguranță.

În ciuda eforturilor privind angajarea mai multor profesori și extinderea numărului de spații, rezultatele nu au fost suficiente și multe clase vor fi, prin urmare, prea aglomerate.

Totuși, oficialii insistă că școala trebuie să înceapă.

”Întoarcerea la școală va fi sigură”, a spus, săptămâna trecută, premierul Pedro Sanchez.

”Este clar că un scenariu fără riscuri nu există, în timpul unei epidemii, dar există un risc pe care nu îl putem evita: acela al excluziunii sociale al copiilor care nu merg la școală”, a spus acesta.

Mulți părinți nu sunt convinși

În ciuda asigurărilor, ultimele săptămâni au adus mai multe proteste și petiții care solicită măsuri mai bune de siguranță în școli.

Un sondaj internațional al Ipsos din luna iulie arăta că cei mai mulți părinți din Spania ar prefera să limiteze numărul de zile pe care elevii îl petrec la școală.

Același sondaj arăta că unul din patru părinți ar prefera să mai aștepte șase luni înainte de a-și trimite copilul la școală.

Iar problema nu este doar siguranța copiilor, ci și cea a familiilor de acasă. Asta în condițiile în care una din patru familii are acasă un membru cu vârsta de peste 65 de ani, deci vulnerabil la o eventuală infecție adusă de copii de la școală.

”Vreau să respect legea, dar dacă trebuie să aleg între salvarea părinților mei și trimiterea copiilor la școală, atunci nu va fi foarte greu să aleg”, spune Pablo Sanchez, pentru AFP.

Alții se tem și de problemele economice care ar putea afecta gospodăriile, dacă un copil este infectat la școală.

”Dacă va trebui să ne izolăm acasă timp de 15 zile din cauza școlii, soțul meu nu va mai câștiga nimic”, spune Aroa Miranda.

În aceste condiții, guvernul a discutat deja despre posibilitatea prelungirii ajutorului financiar pentru părinții care trebuie să stea în carantină.

Lucru care nu este suficient.

Din punct de vedere legal, părinții ar putea risca între unu și trei ani de închisoare, dacă le interzic copiilor dreptul la educație, așa cum a avertizat luna trecută responsabilul cu Educația din Madrid.

Este neclar însă până unde vor merge autoritățile pentru a respecta litera legii, în condițiile în care țara traversează un nou val epidemic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
MONDEN
Marcel de la Insula iubirii
09:50
Cele mai virale replici ale lui Marcel de la „Insula Iubirii”, sezonul 10. Ce perle a mai scos concurentul: „E bine că stai în Constanța și ai oceanul aproape”
Oana Radu a slăbit 16 kilograme
08:50
Cum a slăbit Oana Radu 16 kilograme într-o lună și jumătate. Nu a apelat la injecții sau la pastile
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
10:47
Rețeta de chifle pufoase a Adelinei Pestrițu. Ingredientele și secretul pentru un aluat bine crescut
10:36
În 2004, 1.660 de rezervoare portocalii au fost instalate în Argentina. De atunci, se așteaptă semnalul unor particule extreme din Univers pentru a lovi apa
10:22
Smiley a fost vizitat de fiica sa la Vocea României. Pe cine s-a supărat Josephine
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”