Cel puțin 1.100 de decese cauzate de noul coronavirus au fost confirmate în SUA până acum, un semn că epidemia crește accelerat în ciuda asigurărilor oferite repetat de președintele Donald Trump, care ia în calcul chiar o relaxare a măsurilor restrictive.

Situația cea mai complicată este în New York.

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus în statul de pe coasta de est a crescut brusc în 24 de ore, cu încă 100, ceea ce aduce la 385 bilanțul morţilor înregistraţi acolo de la începutul epidemiei.

Joi dimineaţă, în acest stat cu o populaţie de circa 20 de milioane de locuitori fuseseră înregistrate peste 37.000 de cazuri confirmate de COVID-19, faţă de peste 30.000 în ziua precedentă, a precizat guvernatorul Andrew Cuomo în timpul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

„Ceea ce se întâmplă este că oamenii sunt conectaţi la ventilatoare în spitale”, a explicat guvernatorul. „Cu cât staţi mai mult conectaţi la un ventilator, cu atât creşte probabilitatea unui rezultat tragic. În prezent avem persoane care au stat conectate la ventilator între 20 şi 30 de zile”, a precizat el.

În total, numărul de cazuri din SUA a trecut de 75.000, depășind astfel pentru scurt timp Italia.

Ad placeholder
CNN: Vaccinurile sunt sigure, dar o parte uriașă a populației Globului nu s-ar inumiza împotriva coronavirusului
Recomandări
CNN: Vaccinurile sunt sigure, dar o parte uriașă a populației Globului nu s-ar inumiza împotriva coronavirusului
 

Noul bilanț anunțat joi seară la Roma a ridicat iarăși Italia în fața SUA. Dar felul în care accelerează epidemia în Statele Unite și faptul că America are oricum o populație mult mai mare decât a Italiei, înseamnă că acest clasament va fi restabilit în curând.

Potrivit Business Insider, 27 de state și Washington DC au introdus carantină aproape totală. În multe state însă, autoritățile au fost mult mai relaxate, iar activitățile se desfășoară mai mult sau mai puțin normal.

O analiză a experților de la Columbia University avertiza, zilele trecute, că în lipsa unor măsuri stricte de izolare socială, SUA vor fi copleșite de epidemie.

Iar acum două zile, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că Statele Unite au potențialul de a deveni noul epicentru al pandemiei cu coronavirus în urma „accelerării foarte mari” a infecțiilor.

Citeşte şi:

LIVE UPDATE – Coronavirus în Europa | Italia şi Spania, sub 200 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

LIVE UPDATE Coronavirus în lume | 740 de morţi în 24 de ore în SUA. Peste 8,25 milioane de cazuri în lume

În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
PARTENERI - GSP.RO
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
Intră în vigoare de mâine! Toți românii trebuie să afle asta: ce se întâmplă pe 16 august 2020
PARTENERI - PLAYTECH
Intră în vigoare de mâine! Toți românii trebuie să afle asta: ce se întâmplă pe 16 august 2020
Horoscop 15 august 2020. Racii primesc propuneri dintre cele mai îndrăznețe, dar nu de asta au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2020. Racii primesc propuneri dintre cele mai îndrăznețe, dar nu de asta au nevoie
RECOMANDĂRI