Președintele turc a dat mâna cu mai mulți susținători și le-a dat și câte o bancnotă de 200 de lire turcești, când a ieșit din secția de votare, relatează The Guardian.
Înconjurat de o mulțime de susținători, care îl și filmau, președintele turc a scos un teanc de bancnote și a început să le împartă. Le-a dat oamenilor câte 200 de lire, echivalentul a 9 euro, fără să facă prea multe declarații.
Imaginile au devenit virale, nu e clar dacă e prima oară când Erdogan face astfel de gesturi la secția de votare.
Turcii au votat azi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în care s-au înfruntat actualul președinte Recep Tayyip Erdogan și candidatul opoziției Kemal Kilicdaroglu. După numărătoarea parțială a voturilor, Recep Tayyip Erdogan conducea în fața contracandidatului său Kemal Kilicdaroglu.