Preşedintele susţine azi că lui Bercea Mondial nu i-a folosit la nimic faptul că avea legături nepotrivite cu familia prezidenţială, a fost arestat. Superficială, deliberat superficială abordare. Acum un an şi jumătate, când Bercea îl avea oaspete de seamă la picnic pe Băsescu şi juca geamparale cu el, iar gazda lega cu tandreţe un colier la gâtul primei doamne, dar şi mai apoi când s-a dus la nunta unei fete a interlopului, Bercea avea deja dosare penale, iar pe urmă numărul acestora a ajuns la 119. Dosare îngălbenind însă în sertarele unor procurori aşa-zişi independenţi, dar nu inamovibili şi inhibaţi nu doar de prieteşugul Bercea-Băsescu, ci şi de încumetrirea inculpatului cu alţi demnitari sau înalţi magistraţi (Theodor Stolojan etc.). Totul, pentru un troc fără protocol pecetluit, dar practic: protecţie (chiar neexplicită) contra voturi.

La fel de falsă (sau de ipocrită) e şi afirmaţia preşedintelui că fratele său, Mircea, “nu e persoană publică”, aşa că nu e nici o problemă dacă a devenit şi el cumătrul lui Bercea. Ba e o problemă pătrunderea oficială a unui interlop în familia prezidenţială. Cum a fost, dacă nu alte atitudini prea degajate, cel puţin inconştienţa cu care, în campanie pentru europarlamentare, mezina preşedintelui se exprima public în favoarea consumului de droguri, fie ele şi uşoare. Înainte de a impune societăţii norme de conduită, un preşedinte democratic trebuie să fie capabil să le impună propriei familii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.