Etnograf: Crăciun este un păgân, este ”cel rău”. Moș Crăciun actual este, de fapt, Moș Nicolae

Comentează

Moș Crăciun actual, pe care toată lumea îl așteaptă cu daruri în preziua nașterii lui Iisus Hristos, este, de fapt, Moș Nicolae, adus din lumea germanică, după cum susține profesorul Dan Ravaru, etnograf și folclorist cu numeroase studii publicate despre datinile și obiceiurile poporului român. Mai mult decât atât, etnograful vasluian susține că, de fapt, Crăciun este personajul ”cel rău”, un păgân, iar soția sa, Crăciunița, reprezintă bunătatea.

”Crăciun, cel la care face referire toată lumea în ziua de astăzi, era rău, un păgân. El este cel care i-a tăiat mâinile soției sale pentru că a ajutat-o pe Maica Domnului să nască. Inițial, nici nu a primit-o în casă, ci a dus-o în grajd, acolo unde a născut pe Iisus, după cum bine se știe. Atunci, Maica Domnului a făcut prima minune și i-a crescut Crăciuniței mâinile la loc pentru că a ajutat-o la naștere”, susține profesorul Dan Ravaru.

În condițiile în care soția lui Crăciun este personajul pozitiv spre care ar trebui să ne îndreptăm atenția în aceste zile, apariția în spațiul media a unor ”Crăciunițe” dezbrăcate, cu fustițe foarte scurte, este considerată ”o adevărată tâmpenie” de către etnograful vasluian.

Profesorul Dan Ravaru explică și de unde a apărut povestea cu Moș Crăciun, cel pe care îl așteaptă copiii, în mod special, cu daruri multe.

”Moș Crăciun actualul este Santa Klauss, în lumea germanică, adică Sfântul Nicolae. El era cel cu darurile. Pe parcurs, s-a ajuns la o înțelegere, să spunem așa, astfel încât cel cu darurile multe să fie Moș Crăciun. Sfântul Nicolae este primul care a dat daruri. Se zice că avea un vecin cu două fete și a auzit discuție că vrea să le dea la bordel pe motiv că nu mai avea bani din ce să trăiască. Atunci, peste noapte, aruncă o pungă cu bani în curtea vecinului. Și de aici a apărut ideea cu daruri de Moș Nicolae și cu legenda”, a declarat pentru Libertatea profesorul Dan Ravaru.

În ceea ce privește pomul de Crăciun, etnograful vasluian afirmă că pe acesta ”l-au făcut” meșterii nemți și apoi ideea a fost preluată și de alte popoare: ”Noi, românii, am avut bradul la înmormântare, la nuntă, a fost un alt cult al bradului”.

Profesorul Dan Ravaru critică și autoritățile care au organizat în această perioadă târguri specifice sărbătorilor de iarnă: ”Oamenii aceștia nu au bun simț deloc. Târgul de Crăciun începe la 1 Decembrie, cu mititei, cârnați, când este postul Crăciunului. Ar putea să-i spună altfel, de exemplu târgul lui decembrie sau târgul de iarnă. Nu poți să spui ”Târg de Crăciun” când este legat de Nașterea Domnului. Se pare că în Occident deja nu mai folosesc sintagma ”de Crăciun”, ca să nu-i jignească pe musulmani, știut fiind faptul că ei nu consumă carne de porc”.

Citește și:

VIDEO | Cum petrec militarii NATO din România Crăciunul. Vor pune pe masă sarmale și prăjituri tradiționale

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...