În ultimele zile, leul a coborât cinci procente, ceea ce reprezintă jumătate din scăderea înregistrată în întreg anul trecut. Mai grav este faptul că analiştii nu sunt optimişti în aprecierea monedei naţionale, ceea ce înseamnă că ne putem aştepta la veşti din ce în ce mai rele în săptămânile următoare.

Leul a scăzut în aceste zile, cât în tot anul trecut

Diferenţa dintre un euro care valora 3,68 lei, de exemplu în 3 noiembrie 2008, şi un euro care valorează azi 4,21 lei e uşor de calculat de fiecare român care are de plătit rate la bancă, chirii sau alte datorii în moneda europeană. Ne-am îngrozit cu toţii când am văzut cât avem de achitat în plus, iar scumpirile nu vor întârzia să apară. După ce chiriile au explodat, şi ratele bancare au crescut, acum toţi se înghesuie să anunţe măriri de preţuri.

Viaţa în România se scumpeşte cu 10%

Patronatele din industria alimentară au anunţat deja noi scumpiri, de până la 10%, pe care le vom simţi în următoarele săptămâni. Cele mai “expuse” produse sunt fructele şi legumele, care în această perioadă sunt importate aproape integral. La acestea se adaugă produsele din carne şi lapte. Creşteri de preţ se vor simţi şi la biletele de avion, abonamentele Tv sau cele de telefonie mobilă. Dacă moneda naţională va continua să se deprecieze, vom avea de plătit mai mult şi la utilităţi, cum ar fi căldura sau energia electrică.

Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”
Recomandări
Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”

3872-117521-serbanescu.jpg«Leul nu o să mai crească, tendinţa e de scădere»

lie Şerbănescu, analist economic:
“Cine are de plătit rate la credite în euro, a greşit atunci când a ales acest produs bancar. Gafa a fost cu atât mai mare, cu cât oamenii au fost sfătuiţi să nu facă împrumuturi decât în moneda în care au veniturile. Din păcate, leul nu are cum să crească, ba mai mult, tendinţa este în continuare de scădere”.

3872-117520-daianu.jpg

 

«Oamenii nu mai au resurse să-şi plătească datoriile»

Daniel Dăianu, economist:
“De-a lungul timpului au fost făcute mai multe studii, potrivit cărora atunci când euro ajunge la un prag de 4,2 -4,3 lei sunt “atinse” bilanţurile băncilor comerciale. În acest moment, instituţiile bancare încep să aibă grave probleme cu rambursarea de la populaţie. Oamenii nu mai au resurse, se simt copleşiţi de datorii şi mulţi uită să le achite”.3872-117519-vasilescu.jpg

«De la o depreciere rapidă, la o apreciere tot rapidă »

Adrian Vasilescu, consilier BNR:
“Cele cinci zile de apreciere a monedei europene nu pot da o concluzie generală despre ce se va întâmpla în tot acest an. Nu putem şti ce va urma. Din 1992 încoace se întâmplă mereu acelaşi lucru. Vorbim despre teoria pendulului, în care, de la o depreciere rapidă a leului trecem la o apreciere la fel de rapidă”.

Urmărește-ne pe Google News
Fraudă de 5 milioane cu familia lui Ion Țiriac! Anunț de ultimă oră: „Oferim un apartament cui ajută la arestarea escrocilor!”
GSP.RO
Fraudă de 5 milioane cu familia lui Ion Țiriac! Anunț de ultimă oră: „Oferim un apartament cui ajută la arestarea escrocilor!”
Nu le-a venit să creadă când s-a întors cu fața! ”Cea mai frumoasă atletă din lume”, apariție răvășitoare FOTO
Playtech.ro
Nu le-a venit să creadă când s-a întors cu fața! ”Cea mai frumoasă atletă din lume”, apariție răvășitoare FOTO
Anchetă după ce o imagine cu două poliţiste la cafea şi ţigară a devenit virală: "Care este Siguranță și care este Încredere?"
Observatornews.ro
Anchetă după ce o imagine cu două poliţiste la cafea şi ţigară a devenit virală: "Care este Siguranță și care este Încredere?"
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
HOROSCOP
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Știrileprotv.ro
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Răsturnare de situație în cazul enoriașei care și-a înșelat soțul cu un preot. Alexandra cere revocarea ordinului de protecție împotriva soțului agresiv
FANATIK.RO
Răsturnare de situație în cazul enoriașei care și-a înșelat soțul cu un preot. Alexandra cere revocarea ordinului de protecție împotriva soțului agresiv
Ce a făcut Gigi Becali într-un studio de televiziune: ”Am fost şocat”
Orangesport.ro
Ce a făcut Gigi Becali într-un studio de televiziune: ”Am fost şocat”
Care este varianta optimă pentru tine: credit ipotecar în lei sau în euro? Află acum!
PUBLICITATE
Care este varianta optimă pentru tine: credit ipotecar în lei sau în euro? Află acum!
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Urmărește cel mai nou VIDEO