In Romania sute de drumuri judetene sunt blocate. Omatul viscolit atinge si doi metri inaltime.
Dupa iarna calduroasa din urma cu 12 luni, acum frigul pare sa-si fi intrat complet in drepturi. Intreaga Europa este sub ninsori abundente, iar temperaturile au coborat mult sub -20 de grade Celsius. Ministrul administratiei publice, Octav Cozmanca, a anuntat, vineri, la Palatul Victoria, intr-o conferinta de presa, ca in Romania sunt blocate 160 de drumuri judetene in tara, cele mai multe fiind in judetele Iasi – 50 – si Bacau – 33. Drumurile nationale sunt relativ libere circulatiei, cu exceptia a 6 din Moldova. Din pacate, meteorologii prognozeaza ca iarna va dura pana la sfarsitul lunii martie.
Polonia. 12 persoane au murit de frig in primele zile ale anului 2002, ceea ce duce la 221 bilantul victimelor acestei ierni, potrivit politiei. Numeroase localitati sunt izolate si mai multe drumuri judetene au fost blocate de zapada. In cea mai mare parte a regiunilor, cerul s-a inseninat, dar temperaturile au scazut pana la minus 20 de grade Celsius in est si nord-est.
Rusia. A nins abundent la Soci, statiune balneara de la Marea Neagra si singurul oras rusesc din regiunea subtropicala. Palmierii se aplecau sub greutatea zapezii si traficul rutier era, practic, paralizat. La Moscova, 14 persoane au murit de frig, de la inceputul anului, bilantul deceselor in urma hipotermiei ajungand la 281 de la inceputul iernii. Numai in noaptea de miercuri spre joi, cand temperaturile au ajuns la minus 26 de grade Celsius, au murit zece persoane. La Volkhov, in regiunea Sankt Petersburg, 6.000 de persoane din 80 de imobile sufereau de lipsa incalzirii, ca urmare a unei pene survenite, marti, in conditiile in care temperatura era de minus 25 de grade Celsius.
Bulgaria. Doua persoane au murit de frig, in aceasta iarna inregistrandu-se cele mai mari caderi de zapada din ultimii 30 de ani, zeci de sate fiind izolate, fara apa si electricitate, a anuntat politia. Aproximativ 60 de turisti sunt blocati de trei zile intr-un hotel din apropiere de Veliko Tirnovo (regiune muntoasa), iar echipele de salvare si utilajele pentru indepartarea zapezii incearca sa ajunga in localitate.
Cehia. Puternice perturbari ale traficului rutier au fost semnalate in Moravia de nord, in apropierea frontierei cu Polonia. In Boemia de Nord circulatia se realiza cu dificultate in jurul localitatii Jablonet, unde stratul de zapada depaseste 2,5 metri. Traficul feroviar a fost intrerupt, joi, din cauza zapezii, pe 13 linii secundare intre Moravia de nord si sud-estul Boemiei. Arborii cazuti pe calea ferata au intrerupt, in noaptea de miercuri spre joi, traficul feroviar dintre principalele statiuni montane: Stary Smokovet si Tatranska Polianka.
Lituania. Armata este in stare de alerta, pentru ajutarea populatiei sinistrate in urma caderilor de zapada.
Letonia. La Riga, doua persoane au murit de hipotermie in timpul sarbatorilor de sfarsit de an, temperaturile ajungand la minus 25 de grade Celsius. Din octombrie pana in prezent, frigul a ucis 36 de persoane in capitala letona, unde stratul de zapada era, miercuri, de 40 de centimetri.
Ucraina. 180 de localitati nu aveau curent electric ieri din cauza caderilor de zapada inregistrate in ajunul Anului Nou, care au lasat fara electricitate 404 orase si sate din regiunile Ivan-Franko, Volyn, Lviv si Rovno. Pe alocuri, stratul de zapada era de trei metri grosime.
Turcia. Orasul-port Istanbul, situat in nord-vestul Turciei, a fost paralizat de un strat gros de zapada, masurand circa treizeci de centimetri, care s-a depus in mai putin de trei ore in cursul diminetii, blocand complet circulatia rutiera si maritima.
Iarna grea si in SUA.
Sud-estul Statelor Unite ale Americii (SUA), de la Louisiana la Virginia, e partial paralizat din cauza viscolului si a poleiului, care au perturbat traficul aerian si circulatia rutiera, potrivit autoritatilor locale. Incepand de miercuri, 2 ianuarie, in majoritatea statelor din sud-estul SUA s-a asternut un strat de zapada gros, in timp ce poleiul a provocat intreruperi serioase in alimentarea cu energie electrica, indeosebi in Carolina de Sud si sute de accidente rutiere, soldate cu victime.
Statele cele mai afectate sunt Carolina de Nord si Carolina de Sud, precum si Georgia. La Atlanta, in Georgia, aeroportul Hartsfield, cel mai frecventat din lume, se afla de asemenea paralizat din cauza conditiilor climatice mai degraba neobisnuite in acest anotimp pentru regiunea respectiva. In Carolina de Sud, peste 45.000 de persoane au ramas fara energie electrica si majoritatea scolilor si a unitatilor comerciale au fost inchise.
Romania.
Botosani. Dupa mai bine de 24 de ore de ninsoare si viscol, localitatile judetului continua sa fie izolate. Mai bine de 90% din drumurile judetene si nationale sunt blocate. Toate caile de iesire spre restul judetelor Moldovei au fost inchise, circulatia autovehiculelor fiind interzisa. In cursul noptii trecute doua autobuze cu aproximativ 60 de oameni au ramas blocate in nameti mai multe ore, in apropierea localitatii Talpa, iar la Ungureni, alte 17 persoane care calatoreau cu trenul spre Botosani au fost „abandonate” in gara si au innoptat la Primaria si Oficiul Postal din localitate. Trenul care circula pe relatia Botosani-Bucuresti a ramas blocat timp de 7 ore in Gara Veresti (Suceava). Stratul de zapada depaseste cu mult 30 de centimetri, in unele zone chiar ajunge la un metru.
Suceava. 29 de drumuri judetene si nationale erau inchise ieri traficului rutier. Pana la orele amiezii, nu se putea circula pe nici un drum european din judet. Cele mai afectate rute sunt: Suceava-Cumparatura, Falticeni, in punctul Suceava – Gura Humorului, in apropierea localitatii Stroiesti, unde au fost abandonate in nameti sute de autovehicule. Acestea au fost ridicate ulterior, remorcate si parcate in preajma unor institutii publice (primarii, statii Peco), iar pasagerii au fost cazati in hotelurile, ori gospodariile populatiei. Datorita intreruperii circulatiei dinspre Falticeni spre Suceava, zeci de persoane au fost gazduite la internatul Liceului „Nicu Gane”, din Falticeni, in noaptea de 3/4 ianuarie.
Iasi. Aproape toate drumurile nationale sunt blocate, iar drumurile judetene sunt inchise. Sefii judetului Iasi au zburat ieri cu elicopterul pentru a evalua situatia din judet. Sute de masini sunt blocate de peste 24 de ore la iesirea din Iasi spre Pascani.
Subprefectul de Iasi, Valentin Soroceanu, este de parere ca drumurile judetene nu vor fi redeschise prea curand. „Sunt portiuni in care zapada ajunge la 2 metri’, a adaugat subprefectul de Iasi.
Dolj. Sase drumuri judetene sunt inchise, iar Comandamentul de Deszapezire de la nivelul Prefecturii este in continua alerta. Meteorologii au anuntat, pentru acest sfarsit de saptamana, vreme frumoasa, pericolul de inundatii fiind iminent in unele regiuni ale Olteniei.
Salaj. Viscolul si zapada au determinat, ieri, oprirea circulatiei pe doua tronsoane de drumuri judetene. O serie de localitati salajene si peste 100 de gospodarii au fost lovite de inundatii.
Constanta. Pe toate drumurile judetene se circula in conditii extrem de grele. Un utilaj de deszapezire a insotit pana in Constanta o ambulanta care transporta o gravida. Nasterea s-a produs la cateva minute dupa ce femeia a fost internata. O alta gravida din zona Cuza-Voda, aflata in salvare, a ramas pe camp, in plina noapte si a fost luata de un sofer care trecea prin zona. Capitania Zonala a decis inchiderea porturilor constantene si a Canalului Dunare-Marea Neagra, din cauza vantului puternic din nord, de forta 7, cu rafale. Ieri, patru nave fluviale au fost desprinde de vant de la dana 123. Cu ajutorul a doua impingatoare fluviale si a doua macarale, echipajele au reusit sa lege navele in alta dana.
Cluj. In judetul Cluj continua sa fie inchise patru drumuri judetene si se circula pe o singura banda pe alte doua drumuri, se precizeaza intr-un comunicat al Prefecturii Cluj.
Vrancea. Un numar de opt drumuri judetene sunt blocate de ninsoarea si viscolul care s-au abatut de joi asupra zonei de nord din Vrancea.
Drobeta-Turnu Severin. Temperaturile scazute inregistrate joi la Drobeta-Turnu Severin au determinat spargerea unor conducte magistrale de distributie si intreruperea furnizarii apei potabile in municipiu.
Maramures. Dupa 48 de ore de ninsoare abundenta, temperaturile exterioare in Maramures au coborat in timpul noptii de miercuri spre joi, pana la minus 22 grade Celsius in orasul Targu Lapus.
Alba Iulia. Pirotehnistii de la Regimentul de Geniu din Alba Iulia vor continua sa distruga podurile de gheata formate pe Valea Geoagiului. Ei au folosit pana in prezent peste 60 de kilograme de trotil si alte materiale explozibile pentru distrugerea blocurilor de gheata, care au o grosime de pana la doi metri.
Ger si zapada pana in martie.
Ger, zapada, viscol pana in luna martie, au prognozat meteorologii.
In luna ianuarie, zilele reci vor alterna cu zile mai „bande”, cu temperaturi maxime pana la 8 grade si minime de -20 grade Celsius, mai ales in nordul tarii. In luna februarie, va ninge mult, in toata tara, iar in estul si sud-estul tarii, in centrul si nordul tarii temperaturile vor fi scazute, chiar sub -20 grade, iar in sudul tarii, spre sfarsitul lunii, temperaturile maxime pot urca pana la 10 grade.
In luna martie va fi soare, in alternanta cu lapovita si ninsoare. In prima parte a lunii va fi mai cald ca de obicei, cu temperaturi maxime de peste 20 grade, iar in a doua parte a lunii, vremea se va schimba radical, iar temperaturile vor cobori la -17 grade.
In Bucuresti, va fi ger si va ninge viscolit pana in luna martie. Termometrele vor marca temperaturi joase intre -15 si -2 grade.
In weekend vremea se va incalzi.
Temperatura maxima, in tara, va avea valori cuprinse intre -14 si -4 grade, iar minima intre -16 si -6 grade. Duminica se va incalzi usor, dar sunt posibile ninsori slabe in est si sud-est. Temperatura maxima va fi de -6…0 grade, iar minima de -12…-2 grade. In Bucuresti va ninge slab sambata. Temperatura maxima va fi de -8…-6 grade, iar minima de -10 grade. Duminica, temperatura maxima va fi de -2 grade, iar minima de -6 grade Celsius.