EXCLUSIV | Adrian Severin simte blestemul șpăgii? Afacerile cu bomboane i-au lăsat un gust amar!

Comentează
Arhiva foto

Adrian Severin a fost protagonistul unui scandal răsunător, în urmă cu doi ani, când într-o publicaţie britanică a apărut un articol conform căruia fostul europarlamentar român ar fi cerut şpagă 100.000 de euro pentru schimbarea unor amendamente în Parlamentul European.
Ziariştii, care s-au pretins a fi afacerişti, au înregistrat şi publicat discuţiile cu Severin, iar acesta le-a trimis inclusiv o factură în valoare de 12.000 de euro pentru serviciile oferite.
La acea vreme, fostul demnitar nu s-a considerat vinovat de nimic şi a ales doar să plece din partidul în care era înscris, nu şi din Parlamentul European. Dosarul său a ajuns recent pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă, care îi vor decide soarta.

Datorii mai mari decât profitul

La scurt timp după acest episod, Severin a căutat să-şi îndulcească puţin viaţa, făcând o investiţie de circa 100.000 de euro într-o firmă care produce praline belgiene.
Aşa că a devenit acţionar majoritar, crezând că măcar aici lucrurile vor merge ca pe roate. Nu s-a întâmplat însă asta.
Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, la ultima înregistrare făcută de Severin, firma nu doar că nu era foarte profitabilă, cifra veniturilor fiind în jurul a 300.000 de lei, ci datoriile par să-i dea mari bătăi de cap fostului europarlamentar. Compania are aproape un milion de lei de restituit către parteneri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
19:02
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
17:05
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
18:47
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
17:53
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
20:10
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Alexandru Nazare și Maria Mihali într-un selfie, în fața unei biserici
19:02
Alexandru Nazare se căsătorește cu o cântăreață de muzică populară din Maramureș. Cine e Maria Mihali
Ultimele știri
21:32
După 24 de ani în America, s-au mutat cu cei trei copii înapoi acasă, în Balcani: „Nu ne mai întoarcem niciodată”
21:12
Peste 80 de ceasuri Longines de peste 100.000 de euro, furate în 50 de secunde. Hoții au intrat cu mașina prin vitrina boutique-ului din Roma
20:57
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
20:26
O dronă autonomă rusească, pilotată de inteligenţa artificială, a ales altă țintă și a ucis trei oameni: „Sunt îngrozit”
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
18:44
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
16:25
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
15:29
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
15:24
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
13:49
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Un colaj cu un castel restaurat
16:00
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
15:40
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
15:11
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
15:03
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?