Suferea grav de ficat, dar a murit dintr-o răceală

Omul de afaceri Dinu Patriciu, a cărui avere fusese estimată la un moment dat la două miliarde de euro, a murit la vârsta de 64 de ani, pe 19 august, într-o clinică londoneză, unde s-a internat cu două săptămâni în urmă. Patriciu a aflat că este grav bolnav cu aproape trei ani în urmă, iar în anul 2012 a fost supus unui transplant de ficat. Nu boala de ficat a fost însă cauza decesului, ci o viroză pulmonară. Pe lângă afacerile din domeniul petrolier, Patriciu, de meserie arhitect, a fost şi patron de presă, a deţinut un lanţ de magazine şi a activat în domeniul imobiliar. În ultimii ani, mai multe firme pe care le-a controlat au intrat în faliment, iar angajaţii au fost disponibilizaţi.

Omul de afaceri câştigase sute de mii de euro închiriindu-şi avionul vedetelor

EXCLUSIV | Aici ar putea fi înmormântat Dinu Patriciu
Celebrul miliardar a lăsat moştenire familiei, odată cu decesul lui, şi trei aeronave de lux. Încă de acum câţiva ani, ca să mai scape de datorii, Dinu Patriciu a scos la închiriere un avion Bombardier, devenit distracţia vedetelor.
Pe numele lui Dinu Patriciu figurează trei aeronave de lux, un Bombardier Challenger, în valoare de 12.000.000 de dolari, Cessna Citation Excel, de circa 3.500.000 de dolari, şi un Cessna Citation Encore, de aproximativ 4.000.000 de dolari, al cărui proprietar este de fapt Viorel Cataramă.
Avionul Bombardier, scos la închiriere de mulţi ani, e dotat cu o canapea din piele de tigru, pe care clienţii au ocazia să tragă un pui de somn în timpul unui zbor mai lung şi să admire priveliştea cu un pahar cu vin sau cu şampanie scumpă în mână. Au avut ocazia să încerce frumoasa bijuterie zburătoare, pentru 4.000 de euro ora de zbor, vedete curajoase precum Mădălina Ghenea, George Becali, Giovani Becali, Adrian Mutu, familia Zenga, Chivu împreună cu soţia, dar şi Mircea Lucescu.

patriciu_octombrie_2013_evz_03.JPGIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Ultima dorință a lui Diego Maradona: „După, a început să râdă în hohote”
PARTENERI - GSP.RO
Ultima dorință a lui Diego Maradona: „După, a început să râdă în hohote”
Carmen Iohannis, UMILITĂ TOTAL de elevi! S-a aflat SECRETUL pe care s-a chinuit să îl ascundă
PARTENERI - PLAYTECH
Carmen Iohannis, UMILITĂ TOTAL de elevi! S-a aflat SECRETUL pe care s-a chinuit să îl ascundă
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
Un câine a fost abandonat de o fetiță pe o bancă. Ce scria în biletul pe care l-a lăsat lângă el a emoționat o țară întreagă
Știrileprotv.ro
Un câine a fost abandonat de o fetiță pe o bancă. Ce scria în biletul pe care l-a lăsat lângă el a emoționat o țară întreagă
Ultimele zile din viaţa lui Diego. Presa din Argentina a dezvăluit chinul prin care a trecut Maradona după operaţie
Telekomsport
Ultimele zile din viaţa lui Diego. Presa din Argentina a dezvăluit chinul prin care a trecut Maradona după operaţie