A început să brodeze piele de oaie la opt ani

Cojoacele lui nea Trăşuc se vând în toată lumea, din Anglia şi Germania până în Canada şi Asia, iar un pieptar ajunge şi la 1.000 de euro. “Lucrez la broderie şi două luni”, explică el. Bătrânul a început să brodeze piele de oaie de la vârsta de opt ani, învăţat de tatăl lui, cojocar renumit la acea vreme, mai ales după ce-i lucrase un cojocel regelui Mihai.
“Când aveam opt ani, tata m-o tras deoparte şi mi-o spus că trebuie să învăţ si eu o meserie şi mi-o arătat cum să fac numeraşe pe cheptar. Aveam normă. Dacă nu făceam cât spunea el, nu puteam să merg să mă joc”, a povestit bătrânul pentru Libertatea. Nea Trăşuc a împlinit 57 de ani de căsătorie cu Valeria, care i-a devenit ajutor de nădejde, iar cei cinci copii ai lor au deprins meşteşugul, chiar dacă au terminat facultăţi şi au carieră şi funcţii în alte domenii.

L-a servit şi pe Ceauşescu şi i-a fost prieten lui Arghezi

În cei 70 de ani de muncă la cojocărie, nea Trăşuc a avut ocazia să întâlnească şi să lucreze pentru numeroase personalităţi: principesa Margareta, Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, ambasadorii Americii în România, Michael Guest şi James Rosapepe, dar şi mulţi cântăreţi şi-au făcut cheptare la Drăguş, lucrate în culori fucsia şi roşu, dar şi cu galben, verde, negru. Fiecare exemplar are cusut pe el anul în care a fost realizat, ca o semnătură proprie. În anii 60, nea Trăşuc l-a cunoscut pe Tudor Arghezi şi i-a lucrat un cojoc fiului acestuia.
“Ne-am împrietenit cu domnul Arghezi, venea la noi, la Drăguş, în vizită, am fost şi noi o dată la dânsul, pe strada Mărţisor”, îşi aminteşte doamna Valeria, soţia cojocarului. Un perete întreg de diplome şi poze stă mărturie realizărilor şi aprecierii de care s-a bucurat cojocarul din Drăguş în cei 70 de ani de muncă.

Tradiţia de la Balc. Paradisul magnaţilor mondiali

EXCLUSIV |  Dumitru Sofonea, tezaurul uman din Drăguş, deconspiră camuflajul vânătorului Ion Ţiriac
La fiecare început de an, în ianuarie, la Balc răsună goarnele şi puştile bogaţilor veniţi din toate colţurile lumii să simtă gustul adrenalinei la vânătoarea de mistreţi, organizată de Ion Ţiriac pe domeniul lui. Mica localitate din Bihor se populează cu miliardari din industria auto, bancară sau din lumea sportului mondial, fiind trataţi precum nişte regi.
În anii trecuţi, printre invitaţii lui Ţiriac la tradiţionala vânătoare de la Balc s‑au numărat magnaţii Wolfgang Porsche şi Klaus Mangold, tenismenii Boris Becker şi Goran Ivanisevic şi prinţul Dimitrie Sturdza.

DSCF2366.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.