În comuna Schitu Duca, la 25 de kilometri de Iaşi, din şoseaua ce coboară spre Vaslui, ţăranii ne îndrumă spre “cantonul unde a stat Surdu”. La capătul unui drum de pământ bătătorit, continuat apoi de o cărare din iarbă tăbăcită, îl găsim pe Mihai Frangache, om de-al locului din tată- n fiu. E stăpân aici pe un petic de pământ pe care l-a cultivat, căci casa lui e mai încolo, spre sat. Se scarpină în cap, ţărăneşte, şi deapănă.
Şi-a plantat meri şi nuci în livadă
“Păi, domnu’ Victor a venit prima oară pe-aici cam prin ’86 sau ’87, atunci nu se făcea agricultură la Schitu Duca. Nu era nimic, doar pădurea şi cantonul pădurarului. Omu’, gospodar, nimic de zis, s-a pus repede pe treabă. A ridicat casa, a pus livada. Meri, nuci, tot ce trebuie...”. Îl întrebăm de Angela Similea, dacă a văzut-o vreodată prin pustiul ăsta. “Păi, ce, doar o dată? Doamna Angela venea de câteva ori pe an, de Sărbători, de ziua de naştere a lu’ domnu’ Victor, de ziua dânsei. Mamă, ce mai petreceri dădeau! Domnu’ Victor aducea proviziile de la Iaşi, cu o maşină puternică, l-am ajutat şi eu o dată. Încărca maşina cu merinde, cu băutură, şi le punea pe toate în curte, pe mese. La petreceri mari ridica un foişor cu acoperiş din stuf, să intre toţi invitaţii. Unde mai pui că aducea şi vreo 3-4 lăutari, de răsuna valea. Făceau grătare până dimineaţa, se ridica fumul de ziceai că a luat foc pădurea”. Acum e o linişte de se-aude doar zumzăitul insectelor, spartă numai de povestirile lui nea Mihai. Mergem spre casa lui Surdu, pe un platou ce altădată a fost curtea gospodăriei.
O ducea pe artistă cu elicopterul
“Uitaţi, aici ateriza elicopterul cu doamna Angela. Dânsa nu urca aici cu maşina, o aducea domnu’ Surdu cu elicopterul. Nu ştiu dacă de la Iaşi sau de la Bucureşti. O lăsa, pleca şi venea peste câteva zile”. Este clar, vremurile de glorie sunt departe. Din pământ răsar două cioturi, iar ghidul nostru de ocazie începe să ne facă inventarul jafului în paradisul pierdut al lui Surdu şi Similea. “Aici erau stâlpii porţii de la intrare, că avea şi gard. După moartea lu’ domnu’ Victor, au venit hoţii şi l-au luat, bucată cu bucată”. Trecem prin livadă şi în scurt timp vedem ce a mai rămas din casa ridicată de Surdu. “Ce să mai zici acum, te pui cu hoţii? E foame mare, au smuls uşile, ramele ferestrelor. Ştiu că aveau şi un pian...”.
Intrăm înăuntru, unde dezastrul e desăvârşit. “Acolo a fost baia, o făcuse domnu’ Victor pentru doamna Angela, să se simtă răsfăţată ca la Bucureşti. Au furat şi cada, iar de-aici au luat faianţa”. Un scurt tur prin cele trei camere ne lămureşte că au fost smulse şi podelele, iar din pereţi au fost luate bucăţi de cărămidă. Ne mirăm că gresia mai stă încă pe pereţi, dar nea Mihai ne asigură că va dispărea şi asta într-o bună zi. Pe casă, tabla ruginie a acoperişului, bătută de o rafală de vânt, parcă ar sta să se desprindă. Decât s-o ia hoţii, mai bine dispare demn, fără urmă şi fără regrete.
În 2008, când a candidat pentru un loc în Camera Deputaţilor din partea Alianţei PSD+PC, Victor Surdu a lansat o broşură în care, printre altele, a povestit despre viaţa pe care a dus-o la Schitu Duca.
Victor Surdu a fost destituit din funcţia de secretar pentru agricultură al judeţului Iaşi în 1986 şi mutat la CAP-ul din Schitu Duca. “Intrasem în rândurile celor care au început să sape la temelia regimului comunist”, scria Surdu în broşură, despre motivul destituirii sale. “La Schitu Duca am dormit într-o rulotă, dar am reuşit să scot din apatie oamenii şi pământul. Am plantat 40 de hectare de vie şi 70 de hectare de livadă, ale căror roade au alungat sărăcia de pe acele meleaguri. Drept recompensă pentru rezultatele obţinute, am primit o casă, fost canton silvic, undeva în vârful unui deal, în mijlocul pădurii. Am transformat căsuţa aceea, din starea de semiruină în care se afla, într-un fel de mic paradis, leagăn al unor fericite evenimente din viaţa mea”. Acolo, sub masca unor petreceri cu partide de vânătoare, au avut loc întâlniri şi s-au organizat acţiuni ce aveau să contribuie la schimbările ce au urmat. Aşa se explică prezenţa mea «surprinzătoare» la Ministerul Agriculturii, în decembrie 1989”.
Angela Similea şi Victor Surdu s-au căsătorit în 1999, într-un moment în care artista avea deja trei căsnicii la activ, iar politicianul se despărţise de prima soţie, Ştefania, cu care avea două fete. Cei doi se cunoşteau din 1968, când Surdu şi-a mărturisit admiraţia pentru ea la festivalul “Cerbul de Aur” de la Braşov. Surdu a confirmat, în 2006, pentru ziarul “Ieşeanul”, că Angela Similea l-a vizitat la Schitu Duca înainte de 1989: “Au stat o săptămână, ea şi cei de la Savoy. Aveau de toate şi multă linişte. Eu plecam cu noaptea în cap pe câmp, la fermă. Ei se trezeau târziu, apoi cântau, făceau repetiţii. Seara, începea distracţia. Marian Nistor mi-a dedicat atunci o melodie pe care a compus-o: «Bob de grâu»”. După căsătorie, cei doi s-au mutat la Matara, la 30 de kilometri de Bucureşti, într-un conac înconjurat de o livadă. Surdu a murit pe 7 aprilie 2011, la 63 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.
Fotografii: Grigore MihalaşcuSUPEROFERTĂ! Intră acum pe shop.libertatea.ro şi cumpără, la un preţ excepţional, DVD-ul «Pasiuni»!