Exclusiv | I-au furat până și cada Angelei Similea!

În comuna Schitu Duca, la 25 de kilometri de Iaşi, din şoseaua ce coboară spre Vaslui, ţăranii ne îndrumă spre “cantonul unde a stat Surdu”. La capătul unui drum de pământ bătătorit, continuat apoi de o cărare din iarbă tăbăcită, îl găsim pe Mihai Frangache, om de-al locului din tată- n fiu. E stăpân aici pe un petic de pământ pe care l-a cultivat, căci casa lui e mai încolo, spre sat. Se scarpină în cap, ţărăneşte, şi deapănă. Şi-a plantat meri şi nuci în livadă “Păi, domnu’ Victor a venit prima oară pe-aici cam prin ’86 sau ’87, atunci nu se făcea agricultură la Schitu Duca. Nu era nimic, doar pădurea şi cantonul pădurarului. Omu’, gospodar, nimic de zis, s-a pus repede pe treabă. A ridicat casa, a pus livada. Meri, nuci, tot ce trebuie...”. Îl întrebăm de Angela Similea, dacă a văzut-o vreodată prin pustiul ăsta. “Păi, ce, doar o dată? Doamna Angela venea de câteva ori pe an, de Sărbători, de ziua de naştere a lu’ domnu’ Victor, de ziua dânsei. Mamă, ce mai petreceri dădeau! Domnu’ Victor aducea proviziile de la Iaşi, cu o maşină puternică, l-am ajutat şi eu o dată. Încărca maşina cu merinde, cu băutură, şi le punea pe toate în curte, pe mese. La petreceri mari ridica un foişor cu acoperiş din stuf, să intre toţi invitaţii. Unde mai pui că aducea şi vreo 3-4 lăutari, de răsuna valea. Făceau grătare până dimineaţa, se ridica fumul de ziceai că a luat foc pădurea”. Acum e o linişte de se-aude doar zumzăitul insectelor, spartă numai de povestirile lui nea Mihai. Mergem spre casa lui Surdu, pe un platou ce altădată a fost curtea gospodăriei. O ducea pe artistă cu elicopterul “Uitaţi, aici ateriza elicopterul cu doamna Angela. Dânsa nu urca aici cu maşina, o aducea domnu’ Surdu cu elicopterul. Nu ştiu dacă de la Iaşi sau de la Bucureşti. O lăsa, pleca şi venea peste câteva zile”. Este clar, vremurile de glorie sunt departe. Din pământ răsar două cioturi, iar ghidul nostru de ocazie începe să ne facă inventarul jafului în paradisul pierdut al lui Surdu şi Similea. “Aici erau stâlpii porţii de la intrare, că avea şi gard. După moartea lu’ domnu’ Victor, au venit hoţii şi l-au luat, bucată cu bucată”. Trecem prin livadă şi în scurt timp vedem ce a mai rămas din casa ridicată de Surdu. “Ce să mai zici acum, te pui cu hoţii? E foame mare, au smuls uşile, ramele ferestrelor. Ştiu că aveau şi un pian...”. Intrăm înăuntru, unde dezastrul e desăvârşit. “Acolo a fost baia, o făcuse domnu’ Victor pentru doamna Angela, să se simtă răsfăţată ca la Bucureşti. Au furat şi cada, iar de-aici au luat faianţa”. Un scurt tur prin cele trei camere ne lămureşte că au fost smulse şi podelele, iar din pereţi au fost luate bucăţi de cărămidă. Ne mirăm că gresia mai stă încă pe pereţi, dar nea Mihai ne asigură că va dispărea şi asta într-o bună zi. Pe casă, tabla ruginie a acoperişului, bătută de o rafală de vânt, parcă ar sta să se desprindă. Decât s-o ia hoţii, mai bine dispare demn, fără urmă şi fără regrete.