EXCLUSIV | Icoana care protejează Ierusalimul vine în România

Comentează
Arhiva foto

Biserica Adormirea Maicii Domnului e un lăcaş parţial subteran, după ce nivelul terenului s-a tot modificat în ultimii ani. Intrarea se face coborând o scară cu 48 de trepte din piatră, luminată de 500 de candele şi candelabre.
Din anul 1757, lăcaşul a fost preluat de Biserica Ortodoxă, iar aici slujesc preoţi români, greci şi ruşi. Între ei, veteran este Anatolie Dumitraşcu, un preot a cărui cuvântare unge la suflet credincioşi din toată lumea, iar prezenţa lui şi istorisirile spuse chiar lângă piatra mormântului Fecioarei Maria îi fac să lăcrimeze pe pelerinii români care îl întâlnesc.
Slujeşte de 30 de ani în Ţara Sfântă, iar ultimii 26 i-a petrecut numai la Biserica Mormântului Maicii Domnului. “Fiţi bineveniţi în cel mai sfânt loc de pe pământ!”, ne întâmpină în grai românesc preotul sosit tocmai de la Putna.

Locul mormântului nu e clarificat

Sfânta Scriptură nu aminteşte nimic despre Adormirea Maicii Domnului, deci locul mormântului Fecioarei Maria nu e clarificat.
Totuşi, cei mai mulţi teologi cred că aceasta a fost îngropată în Ierusalim. Legenda spune că după ce Iisus şi-a dat sufletul pe Sfânta Cruce, preasfânta Fecioară Maria a fost luată în îngrijire de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cel mai iubit ucenic al său, ce avea casa pe muntele Sionului. Acesta o îngrijeşte până la adormire, când a fost luată de îngeri şi apostoli şi aşezată în mormânt.
Din cele 500 de candelabre ale Bisericii Adormirea Maicii Domnului, cel mai frumos e unul colorat, donaţie românească din timpul lui Carol I

“Dintre toţi, Sfântul Apostol Toma nu era acasă, era tocmai în India. Şi când a venit a patra zi, a întrebat: «Unde este doamna noastră?» Iar ei au răspuns: «A adormit... Şi am îngropat-o în grădina Ghetsimani.» Atunci a dat piatra care fusese prăvălită pe mormânt la o parte. Şi n-a mai găsit-o... A găsit mormântul gol, căci trupul preasfintei fusese ridicat la cer”, ne povesteşte preotul Anatolie.

E cea mai frumoasă icoană din lume

Mai departe, ne istoriseşte o parte din miracolele săvârşite de icoana Maica Domnului Ierusalimiţa, apărătoarea Ierusalimului. E socotită cea mai frumoasă icoană din lume şi arată chipul original al Maicii Domnului.
“Acum 15 ani am asistat chiar eu la o minune săvârşită de icoană. Au fost inundaţii catastrofale, apa năvălise pe uşa de la intrare şi am văzut cum icoana a ieşit singură de la locul ei, s-a ridicat în tavan - şi e foarte grea, are 200 de kilograme! -, iar din acel moment apa a început să iasă din biserică. Era 14 decembrie 1999, şi aşteptam Crăciunul. Am scos toate icoanele, le-am dus la curăţat. Singura icoană pe care am avut-o anul acela de Crăciun a fost aceasta, şi cele două de pe mormânt”, îşi aminteşte preotul.
Ulterior, în ianuarie, la 2000 de ani de la naşterea lui Iisus, la Ierusalim au ajuns toţi patriarhii din întreaga lume, inclusiv Patriarhul României, Teoctist. După procesiune, auzind de minunea care se petrecuse cu o lună înainte, cu toţii s-au închinat la Ierusalimiţa, iar Patriarhul Bulgariei a cerut ca aceasta să fie dusă pentru o perioadă în Bulgaria, ca şi credincioşii care nu pot ajunge pe Tărâmul Sfânt să se poată închina la ea.
Aceasta este piatra originală cu care a fost acoperit mormântul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani


“De cum a ajuns acolo, patru paralitici au atins-o şi pe loc s-au vindecat. Acum este în Creta şi anul acesta avem credinţa că va ajunge în România. Preafericitul Teofil al III-lea al Ierusalimului ne-a promis că acest lucru se va întâmpla”, conchide preotul Anatolie.

Escapada vârstnicilor în Ţara Sfântă, urmărită de rude pe Facebook

Se ştie că românii sunt, în majoritatea lor, credincioşi, iar acest lucru a devenit vizibil în ultimii ani şi în cifrele de afaceri ale oamenilor de turism din Ţara Sfântă. E drept că cei mai mulţi pelerini au vârste înaintate şi bugete restrânse, însă numărul lor e în continuă creştere.
Ilief Maria (stânga), din Constanţa, aici alături de Cristina Amariei, are 80 de ani şi toată viaţa şi-a dorit să ajungă în Ţara Sfântă

“Anual, în Israel vin 40.000-50.000 de români, iar în această perioadă, de Paşte, circa 1.000 ţin să viziteze locuri precum Mormântul Sfânt, Grădina Ghetsimani, Drumul Crucii ori Biserica Adormirii Maicii Domnului”, susţine Cristina Amariei, director de incoming pe departamentul România al unei companii de turism din Israel.
Ghizii care se ocupă de pelerinii sosiţi de la noi deja ne cunosc “profilul” şi au stabilit câteva reguli nescrise, prin care îi ajută pe aceştia să ţină legătura cu rudele din România. “Mulţi sunt bătrâni, au bani puţini la ei, aşa că nu îi las să îi cheltuiască pe cartele de telefon. Le comunic rudelor cum mă găsesc pe Facebook, şi toţi de acasă pot urmări circuitul integral, prin fotografiile postate în permanenţă de mine”, ne-a spus Elena Yitshaki, ghid pentru grupurile venite din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Ultimele știri
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
06:56
Armata israeliană a aruncat în aer tunelurile Hezbollah din sudul Libanului. Explozia masivă a provocat un seism de 4,1 pe scara Richter
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
06:45
Rusia a atacat Kievul cu drone cu propulsie cu reacție. 7 oameni au murit, 120 au fost răniți și un bloc cu 9 etaje a fost mistuit de flăcări
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate