Omul de afaceri, în vârstă de 58 de ani, a fost depistat cu cancer pulmonar încă de când se afla în spatele gratiilor.
Mai exact, “Raportul medical” este datat 7 octombrie 2014, iar Vîntu este diagnosticat cu “formaţiune tumorală pulmonară LSS excavantă”.
Comisia medicală care a emis raportul a recomandat “efectuarea unor investigaţii în vederea stabilirii oportunităţii intervenţiei chirurgicale”.
Documentele, depuse la dosarele penale pe care Vîntu le are la diferite instanţe de judecată, au contat şi la eliberarea condiţionată a acestuia, din data de 19 noiembrie. Pe de altă parte, din cauza poliomielitei avute în copilărie, SOV se deplasează din ce în ce mai greu.

Nu a dorit să comenteze

Apropiaţii lui SOV dezvăluie că acesta s-ar afla, momentan, în faza de negare a bolii, dar urmează să meargă în străinătate să-şi facă analizele la o clinică privată.
Contactat de reporterii ziarului Libertatea, Vîntu nu a dorit să comenteze situaţia: “V-aş ruga să nu abordaţi subiectul! Vă rog să mă înţelegeţi că este o situaţie delicată pentru mine şi pentru familia mea”.
Abordăm totuşi subiectul pentru că, pe de altă parte, SOV este extrem de activ în ultima vreme: scrie constant pe blog, pe Facebook sau dă ample interviuri în presă.
“Dacă statul român m-ar fi prins cu ce am făcut, făceam puşcărie pe viaţă”, declara el recent. Vîntu a devenit cunoscut odată cu falimentul FNI, în urma căruia au fost păgubiţi peste 300.000 de români. Numeroase procese pe această temă se află încă pe rol, atât în România, cât şi la CEDO. Falimente ale unor bănci precum Agricola, Albina, Dacia-Felix, Bankcoop, BRS sunt, de asemenea, strâns legate de numele Vîntu. Procurorii români încă le investighează.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
FANATIK.RO
Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
FANATIK.RO
Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI