După ce Dan Condrea a înaintat divorț, nimic nu a mai fost la fel în viața Laurei Georgescu, prima lui soție. Inclusiv legăturile ei cu membrii familiei s-au răcit și au evoluat în scandaluri semnate la Poliție și soluționate chiar în instanță. Soacra afaceristului a solicitat judecătorilor, anul trecut, un ordin de protecție împotriva fiicei sale, acuzând-o că o agresează verbal și fizic. Mama și-a dat fiica în judecată, solicitând să dispună ”păstrarea unei distanțe minime determinate față de reclamantă, evacuarea pârâtei din domiciliu și atribuirea în mod provizoriu a utilizării locuinței familiale”.

Cei doi metri care ar trebui să le despartă pe cele două femei care locuiesc în aceeași casă le-au înrăit parcă și mai rău. Laura Georgescu, care a spus public de mai multe ori că a fost agresată de fostul soț, Dan Condrea, și-a pozat acum mama cu o bâtă în mână în timp ce, spune ea, ar fi încercat să o agreseze. Ba mai mult, în casa celor două nu de puține ori a fost chemată inclusiv Poliția. Odată pentru plângerile făcute de către Maria Georgescu, cât și pentru reclamațiile Laurei, care și-a reclamat mama pentru că oferă meditații.
laura

foto: Laura Georgescu s-a pozat după ce ar fi fost agresată

Cine e în spatele AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească: un fost director Blue Air, un proprietar de aeroport și investitori din aviație, turism și imobiliare
Recomandări
Cine e în spatele AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească: un fost director Blue Air, un proprietar de aeroport și investitori din aviație, turism și imobiliare

”Meditații la negru? Aveți contract? O să aveți la Parchet denunț penal. Știți că și darea de mită este infracțiune?”, susține femeia într-o înregistrare în timp ce-și filmează mama împreună cu un elev.

De partea cealaltă, Maria Georgescu este surprinsă într-o înregistrare în timp ce își cerată fiica pe motiv că aceasta ar vrea să scape de ea. ”Mă dai afară din casă? Lasă că am înregistrările și le dau la poliție”, îi reproșează femeia.

Citește și: EXCLUSIV / Uliana Ochinciuc vrea să renunțe la cetățenia română. Soția lui Condrea încearcă să scape de ancheta penală care o vizează


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Accidentul cu doi morți din Iași a fost filmat. Logan intrat pe contrasens, zdrobit de TIR după un impact frontal înfiorător
Observatornews.ro
Accidentul cu doi morți din Iași a fost filmat. Logan intrat pe contrasens, zdrobit de TIR după un impact frontal înfiorător
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția
FANATIK.RO
Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix