EXCLUSIV / Regula celor 50 de bani în goana după zarzavaturi

Comentează

Soarele nici bine nu a mijit dintre betoanele blocurilor de 10 etaje că în piață este agitație mare. Vânzătorii își aranjează tacticos și cu atenție aproape chirurgicală fiecare fruct și legumă până când de abia mai răzbesc să vadă clientul dintre piramidele de zarzavaturi în formă brută.

Prin fața tarabelor se perindă bătrâneii gospodari care s-au trezit înainte ca soarele să facă ochi și au venit cu noaptea în cap să cumpere cele mai bune legume pentru zarzavaturi. „Este sezonul pentru zarzavaturi, că la iarnă să vedeți ce bune sunt la ciorbițe. Pun mai mult că anul asta vreau să îi dau și lui fiu-miu, că nora nu are timp să pună”, ne spune tanti Maria. Trage după ea, cu o oarecare greutate, un troller în carouri în care deja a pus câteva kilograme de roșii și ardei Kapia. Nu prea îi plac prețurile, sunt destul de mari, chiar dacă spune că a mai primit bani și de la fiul ei pentru a cumpăra.

Ca ea mai sunt alte câteva zeci de bătrâni care au început deja la primele ore ale dimineții să populeze piața 1 Decembrie. Cei care nu au troller țin pe braț o geantă de iută, semn că sunt dornici să cumpere mult.

Arhiva foto

Fiecare leu contează

Peste tot în piață, roșiile costă 4 lei/kg, vinetele 1,5 lei, ardei kapia - 3 lei/kg. Undeva la o tarabă, unul dintre vânzători a spart cartelul legumicultorilor și vinde roșiile cu 3 lei, iar rezultatul se vede. Câţiva bătrâni stau ciorchine acolo și își așteaptă rândul să cumpere legumele. În primul rând al pieței, unul dintre vânzători este atât de sigur pe produsul lui încât vinde roșiile cu 4,5 lei. Este cel mai scump din piață. Castraveţii sunt 3 lei/kg, varza - 1,5 lei kg, iar ardeiul gras ajunge la 2,5 lei/kg. Deși s-au scumpit față de acum o saptămână-două, producătorii și samsarii din piață nu duc niciodată lipsă de mușterii.

Regula celor „50 de bani”

Toate legumele s-au scumpit, dar nu prea mult, pentru că dacă ajung să crească prea mult, oamenii se vor duce către hipermarketuri. „Dacă bătrânii se uită la fiecare leu pe care-l au în buzunar, scumpim doar cu 50 de bani, câștigăm și noi și nici ei nu consideră că este prea mult”, ne spune un tânăr vânzător care aranjează pere pe o tarabă în piața Sălăjan. Aici fiind ceva mai departe de principalele hipermarketuri prețurile par ceva mai ridicate dar, ca și la 1 Decembrie, sunt destui cumpărători.

Arhiva foto

Aici ceapa este 2,5 – 3 lei/kg, ardeiul Kapia este 5 lei (dar este și ceva mai mare), telina se vinde cu 1,5 lei bucata, iar pe alocuri, roșiile ajung și la 5 lei pentru un kilogram. Dacă vreți să faceți o zacuscă, vinetele sun 2 lei kilogramul.

Frumusețea legumei dă prețul

Un vânzător şterge fiecare vânătă, să lucească frumos coaja pe ea în bătaia soarelui de oră matinală, poate, poate ia ochii bucătarilor de sezon. Și vânzătorul nostru tânăr face același lucru ia perele din lăzi și le pune pe segmente bine definite. De la cele mai mici la cele mai mari, acestea ajung să coste de la 5 la 7 lei/kg. Pe același principiu sunt aranjați și cartofii, care stau spălați și aranjați în funcție de mărime cu prețuri de la 1,5 lei până la 2,5 lei pentru un kilogram.

Mai în centrul pieței, acolo unde trebuie să mergi „în dungă” pentru a te strecura printre toți cumpărătorii care merg în față dar cu ochii focusați și întredeschiși se chinuie să scaneze prețuri într-o parte, am găsit o grămadă de morcovi. Ne-a dat impresia ca producătorul voia să-i vândă cu tot cu hectarul de pământ din care au fost scoși, dar probabil i-a lăsat așa să dea un dram de autenticitate produsului. Îi vindea cu 2,5 lei/kg și cine nu face nazuri la astfel de mici neajunsuri. Ceva mai departe de el, morcovii curați ca lacrima aveau adaos de 50 de bani la kilogram, pentru munca întreprinzătorului.

Arhiva foto

Prețurile nu reflectă munca

Chiar dacă sunt ceva mai ridicate prețurile față de acum o lună, reprezentanții fermierilor spun că acestea oricum nu reflectă adevărata muncă a producătorilor. „Prețurile de acum și așa sunt mici, acestea nu reflectă munca oamenilor care le-au cultivat. Sunt agricultori care trăiesc la limita subzistenței, care în aceste săptămâni au trebuit să irige noaptea pentru că ziua nu se putea din cauza căldurilor”, ne-a declarat Aurel Tănase, președintele Prodcom. Potrivit lui, prețurile de acum nu mai au nici o legătură cu tot ce s-a întâmplat în Turcia și reducerea acestei țări a importurilor către țara noastră.

Fiecare vinde ce poate, cum poate

În centrul pieței Sălăjan, o bătrânică face un fel de crossfit agricol și ține ridicate cu ambele brațe, cât o țin puterile, două șiraguri de usturoi din propria bătătură. Este ocolită de precupeți pentru că nimeni nu are nevoie de atâta usturoi. La tarabele alăturate legătura de mărar se dă cu un leu, dar este la fel de consistentă ca buchetul de busuioc cu care preotul sfinţeşte poporul la fiecare slujbă duminicală. Sunt și alte legături la 50 de bani, dar acestea sunt mai firave, cam cât să-ți ajungă la o oală de fasole.

Arhiva foto

Undeva tot pe lângă centrul pieței tronează Ochiul Boului. Nu este vreun observator aprig al pieței care stă cu ochii pe vânzoleala continuă, cu un stand de flori Ochiul Boului care se vând cu 3 lei tufa.

Legume cu brand

În mai toate piețele, fructele și legumele sunt aduse din paradisul gusturilor pentru că fiecare etichetă ne arată că sunt „foarte dulci”, „cele mai gustoase”, „cărnoase” și au atașat la denumire și un brand. Așa se face că prunele sunt „dulci și de Topoloveni”, deci sunt ideale pentru gemuri și dulcețuri, roșiile sunt de la Vidra sau pepenii încă mai curg gârlă din Dăbuleni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
MONDEN
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
09:50
Incendiu masiv în Rusia, după ce dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier din Rostov
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
09:12
Donald Trump, atac dur la adresa Comitetului Nobel după ce a ratat Premiul pentru Pace: „Decizie rușinoasă. O pată de neșters pe obrazul Norvegiei”
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...