Reporterii Libertatea făcut un experiment timp de câteva zile în care au încercat să răzbească tentațiilor pentru a supraviețui cu numai 20 de lei pe zi. Nu am inclus nici un produs care se poate cumpăra din hypermarket. Prima concluzie, la cald: este teribil de greu să supraviețuieși dacă te afli în sudul litoralului. Dacă încerci același lucru în Mamaia, este aproape imposibil. Asta pentru că, de exemplu, jumătate de porumb fiert costă 6 lei.

Mai spre sud, situația se schimbă și devine mai acceptabilă. În stațiunile care se întind de la Olimp până la Saturn și chiar Mangalia, ne putem permite și luxul unui restaurant „împinge tava”. Dar de acolo nu ne putem atinge decât de o porție de hamsii care ce au fost perpelite în ulei. Pentru a mai diversifica, ne bucurăm și de o porție de cartofi fierți 5-6 lei (în funcție de stațiune), care se dau drept „natur” doar pentru că au două firicele de mărar pe ele.

VLAD2544Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Pentru că această zonă este mai puțin animată, cumpărăturile sunt ceva mai ieftine. Felia de pepene la cutia frigorifică se vinde cu 3 lei. Așa împuscați doi iepuri dintr-o lovitură: vă și hidratați și și mâncați ceva. Porumbul este aici 5 lei, jumătatea de știulete, dar dacă mergi la vânzătorii de pe marginea șoselei îl puteți scoate și mai ieftin. Supele se vând cu 5-6 lei și se reglează din pâine. Chiftelele și cartofii sunt și ele îndestulătoare dar suneți la limită, pentru că fiecare porție poate ajunge la 7-8 lei și vă mai rămân câțiva lei pentru o sticlă de apă plată.

Dacă, în schimb, doriți meniu străin, cel mai accesibil din punct de vedere al prețului dar și al meniului întâlnit este cel turcesc. Cu 20 de lei găsiți să vă luați două sandvich-uri. În schimb, dacă doriți șaorma, după ce cheltuiți 13 lei, nu mai rămâneți decât cu bani pentru a mai potoli foamea, dar destul de ineficient.

Mamaia:

3 jumătăți de porumb – 18 lei

4 mici plus niște pâine – 18-20 de lei

Felie de pizza  – 8 lei

Gogoși și scovergi – 5-6 lei

Olimp – Saturn

Pufuleți – 2,5 lei

Felie de pepene – 3 lei

Porumb – 5 lei

Năvodari (tabără)

Hamsii – 2,5 lei

2 mici cu pâine și muștar– 3 lei

Halba de bere – 2,5 lei

FOTO: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.