Experții se tem că o nouă super variantă a COVID se pregătește să apară. Întrebarea este când

Comentează
Arhiva foto

Varianta Delta a fost detectată acum un an și între timp a devenit dominantă pe glob. Oamenii de știință spun pentru The Guardian că noua fază a pandemiei ar putea genera noi variante, unele care să fie capabile să evite măcar parțial sistemul imunitar. Întrebarea este când anume se va întâmpla acest lucru.

În fiecare săptămână, un grup de epidemiologi din SUA se reunește pe Zoom pentru o discuție dedicată integral indiciilor privind apariția unor noi variante ale cotronavirusului.

„E ca starea vremii”, explică William Hanage, un epidemiolog la Harvard TH Chan School of Public Health. Pe vremuri, el și colegii lui vorbeau despre varianta Gamma sau despre Alpha. „Acum, totul este despre Delta”, spune specialistul.

De când a fost descoperită pentru prima dată în India, în decembrie 2020, varianta Delta s-a extins peste tot în lume. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 99,5% dintre toate secvențierile genetice derulate în diverse țări au dezvăluit doar varianta Delta.

În vreme ce noi variante continuă să apară, precum recenta AY.4.2 sau subvarianta Delta din Marea Britanie, despre care experții spun că ar fi cu 10-15% mai transmisibilă, ele sunt aproape identice cu varianta Delta, cu excepția unei mici mutații. Hanage vorbește despre aceste variante ca despre urmașii variantei Delta.

Dar motivul pentru care Hanage și colegii săi scanează bazele de date genetice din întreaga lume și se întâlnesc regulat pentru a discuta este acela că încearcă să prevadă ce s-ar putea întâmpla în viitor.

Este Delta varianta finală a COVID sau mai are virusul ceva de oferit? Este o întrebare la care oamenii de știință nu au un răspuns clar deocamdată.

O nouă super variantă?

O posibilitate este ca după seria dramatică de mutații, care au generat variantele Alpha, apoi Delta, virusul să sufere încet noi modificări care să îl ajute să evite sistemul imunitar. Acest lucru ar putea lua câțiva ani.

În vreme ce oamenii de știință spun că teoria se bazează în special pe speculații, unii consideră că acesta este totuși cel mai probabil scenariu.

„Anticipez că genul de evoluție pe care îl vom vedea este cea în care virusul evoluează gradual pentru a ocoli sistemul imunitar”, spune Francois Balloux, director la Institutul de Genetică de la University College London.

„În cazul gripei sau al altor coronavirusuri pe care le cunoaștem bine este nevoie de aproximativ zece ani pentru ca virusul să acumuleze suficiente mutații astfel încât el să nu mai fie recunoscut de sistemul imunitar”, explică expertul.

Alternativa este o apariție bruscă a unei noi variante, cu proprietăți mult mai periculoase în ceea ce privește transmisibilitatea și evitarea anticorpilor.

Ravi Gupta, profesor de microbiologie clinică la Universitatea Cambridge, spune că aceste tulpini se numesc „super variante” și crede că există 80% șanse ca una nouă să apară. Întrebarea este când anume.

„Acum avem o epidemie Delta”, spune Gupta.

„Această variantă Delta Plus este relativ micuță, în comparație cu cea despre care vorbesc eu. Are două mutații față de varianta originală Delta și nu cred că sunt îngrijorătoare, iar ea nu s-a extins mult în alte țări. Dar este inevitabil faptul că va exista o altă variantă semnificativă în următorii doi ani și că aceasta va intra în competiție cu Delta și ar putea să o depășească”, explică expertul.

Suficient spațiu pentru noi mutații

Există mai multe scenarii care pot genera o astfel de variantă.

În timpul celei de-a doua jumătăți a lui 2020, epidemiologii au început să observe semnele unui fenomen îngrijorător , cunoscut drept recombinare virală, în care diferite variante ale Sars-CoV-2 și-au combinat mutațiile și au format o nouă tulpină.

Din fericire, Gupta spune că această recombinare nu se întâmplă foarte des. Dar ea rămâne o posibilitate pentru apariția unei noi variante, în special în regiunile lumii unde există o mare parte a populației nevaccinată.

Al doilea scenariu este cel al unei serii majore de mutații, care ar putea genera o variantă îmbunătățită a Delta sau chiar o variantă nouă. Experții consideră că există suficient spațiu rămas pentru o astfel de posibilitate.

„În vreme ce variantele recent apărute sunt variații ale Delta, virusul are totuși un potențial de a evolua în viitor”, spune Gideon Schreiber, profesor de științe biomoleculare la Weizmann Institute of Science din Israel.

În ultimele săptămâni, unii oameni de știință și-au exprimat temerile că noile pastile antivirale, în special Molnupiravir, de la Merck, ar putea contribui activ la evoluția virusului.

Gupta spune că o problemă mai mare, una ce ar putea genera o super variantă, este rata ridicată de infectare din mai multe țări, inclusiv din Marea Britanie, cauzată de capacitatea variantei Delta de a se răspândi inclusiv printre persoanele vaccinate.

„Cu cât există mai multe infectări zilnice cu atât sunt mai mari șansele ca cineva, un pacient X, să se infecteze și să nu fie capabil să scape de această infecție, din cauza problemelor de imunitate. Prin urmare ajunge să trăiască cu infecția timp de mai multe zile, are niște anticorpi, pentru că există un efect parțial al vaccinului, iar virusul ajunge să învețe cum să ocolească acești anticorpi, apoi se transmite mai departe”, explică expertul.

Gupta a publicat anul acesta o lucrare în care a arătat cum s-ar putea produce acest proces în pacienții foarte bolnavi care au primit tratament cu plasmă convalescentă extrasă de la persoane care au învins virusul și au deci anticorpi. Pentru că sistemul imunitar al acestor pacienți nu este capabil să învingă virusul nici după acest tratament, patogenul evoluează și învață să ocolească anticorpii.

S-a speculat de altfel că folosirea plasmei convalescente la începutul pandemiei ar fi responsabilă pentru apariția unor noi variante.

Varianta dominantă

Epidemiologii încearcă acum să construiască un model pentru a afla cum ar putea arăta o nouă super-variantă.

Deocamdată, mutațiile semnificative ale virusului i-au crescut transmisibilitatea.

Hanage explică că unul dintre motivele pentru care Delta a avut un impact atât de mare este acela că se multiplică extrem de repede în celulele umane, înainte ca sistemul imunitar să poată răspunde. Drept rezultat, persoanele infectate cu Delta poartă în nas de 1.200 ori mai multe particule virale decât purtau persoanele infectate cu variantele originale. De asemenea, dezvoltă simptome cu două-trei zile mai repede.

Acesta este un rezultat al selecției naturale. Diverse copii ale virusului apar în timp, dar cele care supraviețuiesc și devin dominante sunt cele care sunt mai capabile să infecteze noi oameni.

Totuși, în țările în care proporția nevaccinaților se reduce constant, acest lucru s-ar putea schimba. Variantele care pot ocoli anticorpii ar putea deveni cele dominante, ceea ce înseamnă tototdată că viitoarea super variantă va fi mai capabilă să evite măcar parțial răspunsul imunitar.

„Variantele virale care supraviețuiesc și devin dominante diferă în funcție de stadiul în care se află pandemia”, spune Hanage. „Deocamdată a fost mai important pentru virus să se transmită la cât mai mulți oameni neprotejați. Dar acest lucru se va schimba”, adaugă expertul.

În vreme ce acest lucru ar putea suna înfricoșător, vestea nu este neapărat una rea. Pentru că vaccinurile COVID sunt totuși produse cu ideea eovulției în minte, specialiștii nu se așteaptă ca ele să fie complet depășite de o nouă variantă.

În plus, există deja o nouă generație de vaccinuri care au fost dezvoltate. Producătorul Novavax speră să obțină aprobare pentru serul său în următoarele luni, în vreme ce alte vaccinuri vor apărea pe piață în următorii ani.

Karin Jooss, vicepreședinte executiv al companiei farmaceutice Gritstone, care dezvoltă un vaccin de generația a doua, spune că firma ei analizează toate variantele existente în prezent și dorește să genereze un răspuns imunitar împotriva tuturor acestor variante.

Epidemiologii spun în același timp că omenirea nu trebuie să se bazeze doar pe vaccinuri.

Gupta crede că chiar în condițiile în care oamenii învață să trăiască cu virusul, o serie de restricții minime trebuie să existe.

Este o filosofie cu care colegii săi sunt de acord. „Vrem să limităm numărul de oportunități pe care virusul îl are pentru a arunca zarul”, spune Hanage.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
09:48
Aglomerație la metrou în București, pe „linia corporatiștilor”, după ce șapte trenuri de pe M2 au fost retrase pentru revizie
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!