Păsările dintr-o specie asemănătoare piţigoilor au fost monitorizate și au dat dovadă de un simţ al anticipării foarte dezvoltat, părăsind o regiune înainte de sosirea unei furtuni foarte puternice.

Păsările au parcurs 1.500 de kilometri în cinci zile, pentru a scăpa de niște furtuni foarte puternice, potrivit studiului publicat joi în revista americană Current Biology.
„Cel mai interesant este că păsările şi-au părăsit cuiburile cu mult timp înainte de sosirea furtunii. În momentul în care specialiştii de la canalul meteo ne spuneau că furtuna se îndreaptă spre noi, păsările se pregăteau să părăsească regiunea”, a declarat Henry Streby, specialist în ecologie la Universitatea California Berkeley.
Potrivit savanţilor, spre deosebire de oameni, păsările pot auzi infrasunetele, sunete de frecvenţă foarte joasă care se propagă pe distanţe foarte lungi şi sunt generate mai ales de perturbările meteorologice severe.
„Meteorologii şi fizicienii ştiu de mult timp că furtunile care produc tornade generează emisii puternice de infrasunete, care călătoresc mii de kilometri şi la frecvenţe la care păsările sunt cele mai sensibile”, a declarat Streby.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO

Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România

Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP

RECOMANDĂRI