Victimele exploziei de la Brad isi revin, insa vor mai fi tinute sub supraveghere medicala. In urma deflagratiei, structura blocului la parterul caruia se afla barul Rex, acolo unde s-a produs acumularea de gaze, a fost afectata. Americanul Kane Jonathan, 22 de ani, ranit luni in urma exploziei de pe strada Republicii din Brad, a incercat sa sara pe geamul apartamentului sau. De spaima, el a vrut sa coboare pe geamul de la nivelul al doilea cu ajutorul unor cearsafuri legate de toc. Ajuns pe copertina de la etajul intai tanarul a sarit in gol, moment in care s-a ranit la membre. Nici agentii de ordine n-au avut de suferit. Politistul Mihai Bexa, 22 de ani, intoxicat cu gaz, a fost externat ieri dimineata, iar colegul sau Alexandru Blagaila, 28 de ani, internat in stare de soc si cu arsuri pe maini si picioare va mai ramane sub supraveghere medicala, urmand ca azi sa poata pleca acasa. Barmanul Constantin Mardarescu, ranit de obiectele aruncate de explozie, se pare ca va fi externat tot azi. Barmanita Elena Barna si politistul Maris Ghiocel au suferit rani usoare, medicii considerand ca nu e necesara internarea lor.
Deflagratia a avariat 16 apartamente, cinci autoturisme parcate in fata barului, iar structura de rezistenta a cladirii a fost afectata. Specialistii din Inspectoratul de Stat in Constructii considera localul lui Marcel Dobra o adevarata bomba. Patronul localului, Marcel Dobra, fiul unui fost colonel de Politie, a recunoscut ca nu avea autorizatie, declarand ca “solutia Primariei pentru o instalatie de incalzire era neutilizabila”. El a facut o lucrare cu reprezentantii Butan Gas. “Acestia au gasit o solutie prin alimentarea cu patru rezervoare de gaz petrolichefiat”, a spus Dobra, mentionand ca el considera explozia un accident.