Explozia a avut loc într-un imobil din Brașov, a anunțat  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt Ciprian Sfreja, pentru Agerpres.ro.

„Explozia s-a produs la un bloc tip vilă, la etajul doi, situat pe str. Jiului nr.7. Două persoane, un bărbat şi o femeie, au suferit arsuri fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Femeia, în vârstă de 47 de ani, a suferit arsuri de gradul unu şi doi pe 60% din suprafaţa corpului. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, are arsuri de gradul unu şi doi pe 30% din suprafaţa corpului. Explozia nu a fost urmată de incendiu”, a precizat oficialul citat.

La faţa locului au intervenit două echipaje cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Din bloc au fost evacuate aproximativ 60 de persoane. Aproape 10 locuinţe au fost afectate în urma deflagrației.

Pompierii fac cercetări la faţa locului pentru a afla cauza producerii exploziei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.