Noi explozii în Turcia. Circa 20 de persoane au fost rănite într-o puternică explozie care s-a produs vineri dimineață în fața unui sediu al poliției din Diyarbakir, oraș cu populație majoritar kurdă în sud-estul țării.
UPDATE 12.40: Premierul turc Binali Yildirim a anunțat că bilanțul atacului cu mașină-capcană a crescut la opt morți, printre care și doi polițiști, și peste 100 de răniți. Acesta a atribuit Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) responsabilitatea atacului.
„Până în prezent, sunt opt morți, printre care doi polițiști”. PKK și-a arătat din nou fața perfidă. Ei au detonat un vehicul plin cu explozibili”, a indicat Binali Yildirim.
UPDATE: Un nou bilanț anunță că cel puțin o persoană a murit și alte 30 au fost rănite în urma deflagrației.
Această explozie survine la câteva ore după arestarea liderilor și ai unor deputați ai Partidului Democrat al Popoarelor, principalul partid pro-kurd al țării în cadrul unei anchete „antiteroriste” legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Explozia a putut fi auzită la câțiva kilometri depărtare, iar potrivit imaginilor publicate de ziarele locale, un nor mare de fum s-a ridicat imediat după explozie. Se pare însă că ar fi vorba despre o explozie cu o mașină capcană.
BREAKING First pictures from the explosion site near police building in #Diyarbakır's #Bağlar district. pic.twitter.com/BjHFpNNhcE
— CNN Türk ENG (@CNNTURK_ENG) 4 noiembrie 2016
În ultima vreme, Turcia a fost tot mai des ținta unor atacuri teroriste. În luna august, o maşină-capcană a explodat în faţa unei clădiri a poliţiei din oraşul Cizre, situat în sud-estul Turciei, incidentul soldându-se cu uciderea a cel puțin 11 polițiști și rănirea altor 78.
Explozie în Turcia. Cel puțin trei persoane au murit, iar opt au fost rănite
Liderii principalului partid pro-kurd, arestați preventiv
Autorităţile turce i-au arestat, în noaptea de joi spre vineri, pe cei doi copreşedinţi ai HDP, principalul partid prokurd din Turcia, în cadrul unei vaste operaţiuni „antiteroriste”. Această măsură riscă însă să crească tensiunile în sud-estul țării cu populație majoritar kurdă, informează AFP.
Selahattin Demirtas și Figen Yuksekdag, care conduc împreună HDP, au fost reținuți în cadrul unei anchete „antiteroriste” legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), susține agenția de presă Anadolu.
Arestările, ordonate de parchetul din Diyarbakir (sud-est), constituie o acțiune fără precedent împotriva HDP, partid care se opune ferm președintelui Recep Tayyip Erdogan. Cu 59 de deputați, HDP este a treia forță parlamentară a țării.
În total, cel puțin 11 deputați ai HDP au fost arestați preventiv, potrivit unei liste difuzate de partid și de Ministerul de Interne. Printre ei figurează personalități de renume, precum Idris Baluken, președintele grupului parlamentar HDP, și Sirri Sureyya Önder, influent militant pentru cauza kurdă.
„HDP lansează un apel comunității internaționale să reacționeze împotriva acestei lovituri din partea regimului Erdogan”, a declarat partidul pe contul său Twitter.
PKK este o organizație declarată „teroristă” de Ankara, Washington și Bruxelles. Potrivit HDP, începând din iulie 2015 peste 5.000 de persoane afiliate partidului au fost reținute și cel puțin 1.000 au fost arestate cu mandat.
Turcia a blocat accesul la Twitter și Whatsapp
Accesul la site-urile de social media Twitter și Whatapp a fost blocat vineri în Turcia, în urma arestării preventive a 11 parlamentari pro-kurzi în sud-estul țării, informează Reuters.
Accesul la aceste aplicații a fost blocat prin throttling (sugrumare), metodă care constă în încetinirea accesului la anumite website-uri până în punctul în care acestea nu pot fi folosite, potrivit unui expert Turkey Blocks.