Explozie într-o locuință din Recaș, noaptea trecută. Două persoane, mamă și fiu, au ajuns în stare gravă la spital, după ce tavanul s-a prăbușit peste ele. În cursul nopții, femeia a murit. Pompierii din Timiș au intervenit noaptea trecută într-o locuință din Recaș, în urma unei explozii care a avut loc în jurul orei 1:00. Potrivit primelor informații, explozia s-a produs din cauza unei butelii defecte. Tavanul imobilului s-a prăbușit peste două persoane, o femeie de 85 de ani și fiul ei de 53 de ani. Ambele au ajuns la spital, în stare gravă. În cursul nopții, bătrâna a murit.
Primii care au intervenit au fost vecinii, care au reușit să scoată victimele de sub dărâmături. Incendiul a fost stins după o intervenție care a durat aproximativ o oră. Explozia şi incendiul care i-a urmat nu au afectat şi locuinţa gospodăriei, ci doar bucătăria de vară în care se aflau cei doi.