Un bărbat a fost grav rănit, marți dimineață, într-o explozie puternică produsă într-o locuință din București. Victima a fost transportată la spital cu arsuri pe o mare parte din corp.
Un bărbat de 50 de ani a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 în urma unei explozii care a avut loc marţi în propria locuinţă din str. Gura Lotrului, informează oficiali ai ISU Bucureşti Ilfov.
Explozia nu a fost urmată de incendiu.
Bărbatul a fost transportat la spital, având arsuri pe 60 % din suprafaţa corpului. La faţa locului acţionează trei autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi o maşină de descarcerare.
Din primele date, acoperişul locuinţei a fost distrus.