De Răzvan Mihalașcu,

Anunțul a fost făcut miercuri de premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern, relatează Mediafax.

Alocăm fondurile suplimentare necesare pentru plata despăgubirilor foştilor proprietari ale căror imobile au fost expropriate pentru a putea fi realizate două proiecte: drumul expres Craiova-Piteşti, tronsonul 2 şi reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria.

Viorica Dăncilă, premier

De asemenea, Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Sebeș-Turda.

Reaprobăm indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Sebeş-Turda, în scopul adaptării unor soluţii tehnice, asigurând astfel cadrul necesar pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii. Urmărim cu atenţie stadiu fiecărei investiţii şi vreau să ne asigurăm că intervenim pentru deblocarea lor dacă este cazul dar şi pentru implementarea în termenele asumate.

Viorica Dăncilă, premier

Recent, Viorica Dăncilă a precizat că tronsoanele 3 și 4 ale drumului expres Craiova-Pitești sunt blocate de CNAIR, cu toate că documentația este definitivată din 2017.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a vizitat șantierul drumului expres Craiova-Pitești, pe 2 iulie. După ce a văzut lucrările, i-a cerut constructorului să se mobilizeze și să respecte termenul promis, în sensul ca drumul să fie dat în folosință la sfârșitul anului.

La sfârșitul lunii iunie, ministrul Transporturilor a declarat că până la sfârşitul anului vor fi daţi circulaţiei 100 de kilometri de autostradă din cei 160-170 aflaţi în construcţie.

Citeşte şi:

Cum arată de fapt șantierul drumului expres Craiova-Piteşti, inaugurat miercuri de Liviu Dragnea și „golit” a doua zi de utilaje și muncitori: s-a trasat un drum tehnic şi o cale de acces printr-un lan de grâu!

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”
GSP.RO

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură
HOROSCOP

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură