”Sfârşitul acestui show înseamnă sfârşitul lumii”, spunea unul dintre fidelii săi următori pe reţelele de socializare în faţa posibilităţii ca serialul, care are o mulţime de admiratori fanatici, să se încheie.

Cu peste 670 de episoade, serialul a fost omagiat în 2019 în numeroase ocazii, precum la Festivalul de Film Tribeca din New York, care a organizat o întâlnire la care a participat o mare parte din echipă şi dintre actorii care dau glas personajelor.

Bart, desenat în 5 minute, pe un șervețel

”L-am desenat pe Bart în cinci minute pe un şerveţel”, a spus creatorul serialului, Matt Groening, care a mărturisit că a creionat majoritatea personajelor din Familia Simpson când aştepta pe canapea să se întâlnească cu James L Brooks, unul dintre producători.

Homer, Marge, Bart, Lisa şi Maggie au debutat în apariţii scurte în cadrul programului ”The Tracy Ullman Show” din 1987, dar pe 17 decembrie 1989 compania Fox Broadcasting Corporation a lansat primul episod al acestui serial de animaţie.

Aventurile acestei familii neobişnuite care locuieşte în oraşul fictiv Springfield i-au folosit lui Groening şi echipei sale să parodieze cultura americană, să lanseze critici acide la adresa societăţii şi să ridiculizeze condiţia umană.

Maraton cu difuzarea neîntreruptă a tuturor celor 671 de episoade

Succesul a fost atât de mare încât din anul 2000 ”Familia Simpson” are propria stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood, a fost desemnat de revista Time cel mai bun serial de televiziune din secolul XX şi a fost recompensat cu peste 30 de premii Emmy.

În prezent, cele 30 de sezoane se pot vedea pe platforma digitală Disney +, în timp ce canalul FXX, care aparţine Disney, a anunţat un maraton ce va doborî toate recordurile prin difuzarea neîntreruptă a tuturor celor 671 de episoade.

Alături de serialul complet va fi difuzat şi filmul The Simpsons, proiectat în cinematografe şi scurtmetrajul ”The Longest Daycare”, care se axează asupra bebeluşului Maggie şi care a avut premiera în 2012.

Astfel, ”Familia Simpson” va fi difuzat pe micile ecrane timp de 15 zile, începând cu 17 decembrie ora locală 20:00 (data şi ora la care a fost difuzat primul episod în urmă cu trei decenii) şi se va încheia pe 31 decembrie, la 16:30 ora locală.

Citeşte şi:

DOCUMENTE: Cum recunoștea Cumpănașu că Dragnea “a fost implicat în selecția” asociației lui și-l plângea pe liderul PSD, spunând că e victima unei “vânătoare de personalități”! Cumpănașu amenință cu judecata

Ultimul Crăciun cu tata. Cei cinci copii ai familiei Cercel din satul Alunișu speră la o minune pentru părintele lor grav bolnav

Petreceri PSD-PNL ținute într-o clădire istorică din 1680, transformată în salon de nunți cu cort imens, luminițe și piscină!

A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
PARTENERI - GSP.RO
A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
BREAKING: Adelina Pestrițu, amanta lui Cristi Borcea? Dezvăluiri uluitoare despre amantlâcul secret din showbiz-ul românesc
Playtech.ro
BREAKING: Adelina Pestrițu, amanta lui Cristi Borcea? Dezvăluiri uluitoare despre amantlâcul secret din showbiz-ul românesc
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for decizional
Observatornews.ro
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for decizional
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute