România de pe Aleea Livezilor

Nu închideți ochii când îi vedeți. Sunt tot de-ai noștri și da, sunt rezultatul unor guvernanți care n-au făcut mai nimic. Pe Aleea Livezilor îl vezi cel mai bine, chiar în timp ce o femeie își ridică fusta în fața noastră și ne strigă „să-i filmăm pi..a”. Nu e vina ei. E vina lor și a faptului că n-a avut de unde învăța altfel. N-a avut apă, curent, acces la școală și la educație. A avut, în schimb, șobolani, ca vecini de bloc.

Aleea Livezilor e și azi așa cum e mereu. Cu familii tradiționale, dar nu neapărat cum vrea statul s-o definească. Cu blocuri dărăpănate, mizerie pe jos, șobolani vecini cu oamenii, seringi la colțul blocului.

„Nu sunt centre să ne tratăm, nu e metadonă în spitale. Și nouă ne e frică de homosexuali!”.

Asta ne-a spus un tânăr care n-avea mai mult de 30 de ani și 60 de kilograme. Și-acum e gras, spune el, că până de curând era supt în obraji. „Trebuie să fac sport și să mănânc mult ca să pot lupta cu boala”. Are HIV și se chinuie să trăiască.

Ca el, bolnav, sunt mulți. Și activiștii știu asta cel mai bine. Sunt cam singurii care au intrat în Ferentari, i-au scos din canale și i-au dus să-i trateze pe cei care „bagă-n vene„. Statul a uitat de ei.

Recomandări

Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând

Așa cum a uitat și de mizeria din Ferentari. Și de incluziunea socială a romilor, a săracilor, de locuințe sociale, de tot ce-i acolo.

Copiii care n-au unde să doarmă, oameni care n-au ce mânca, școlile, spitalele, drumurile, ajutoarele sociale, chiar și pensiile mult lăudate de Guvern – ăsta e pomelnicul din Ferentari. Și, culmea, nu se schimbă.

„Pentru că suntem o țară de…tot râsul”, încearcând o tânără să nu spună altceva.

„Vrei om cu om sau femeie cu femeie?”

Și chiar suntem, căci ce a urmat a părut o scenetă din Caragiale.

La vot, doar câțiva. Un cuplu de oameni trecuți deja de a treia tinerețe nici nu știe de ce a venit.

„Am venit să votăm. Dar ce se votează?”.

„E cu familia, doamnă, asta se votează”.

„Păi…eu sunt cu domnul meu”.

Săraca, și ea e nedumerită. A văzut la televizor, i-au zis vecinii că trebuie să meargă la vot, ea s-a dus. Domnul ei, și mai nedumerit. ”Păi, nu scrie pe nicăieri de PSD, ALDE, PNL…eu pe cine pun ștampila? Spune mata”.

Doamna se lămurește și încearcă să-i explice.

„Ascultă la mine. Vrei om cu om sau femeie cu femeie?”.

Nu s-au înțeles, dar dacă tot au venit până la secție, intră să și voteze.

O altă doamnă a votat și ea ”DA”. N-a văzut „homosexuali pe stradă” și nici nu simțea vreun pericol, dar îngână ceva de „sectă”, „degradare” și „arteră a populației”.

Recomandări

Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară

Are, totuși, o certitudine.

„Homosexualii și cu toți la un loc ne duc de râpă, nu ne ajută”.

„Nu ne interesează că se f…t în c..r, că el al lor”

Tânărul seropozitiv, cel care vede șobolanii, mizeria și boala, ne spune că „fiecare e liber să decidă cu cine se iubește” și că, uneori, cei cu o altă orientare sexuală „iubesc chiar mai mult”.

Discuția e brusc întreruptă. De pe celălalt trotuar, un bărbat, probabil un tată tradițional, își cară de mână fetița, strigând la noi.

„Nu ne interesează că se f…t în c..r, că el al lor. Ne deranjează că le băgați pe gât educația de gen în școală, la copii de trei ani”.

Până la urmă, fiecare își crește copilul cum vrea. Și votează, dacă votează, cum vrea.

Problemele din Ferentari oricum rămân. Și o să-i bântuie, ca niște voci cu ecou, și azi, și mâine și, probabil, și peste câțiva ani.