Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Alexandru Concioiu, a anunțat, miercuri, că a opta gospodărie a fost evacuată, în localitatea Alunu, deoarece se află pe traiectoria frontului de alunecare a terenului, informează Agerpres.ro. Totodată, autoritățile au trimis în zonă mai multe echipe de muncitori pentru a îndepărta masele de pământ alunecat și pentru a proteja cursul râului Olteț.

 „În localitatea Alunu, s-a trecut la punerea în aplicare a nivelului II de urgență, așa cum a fost aprobat în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea din data de 7 iunie 2017, respectiv evacuarea persoanelor, animalelor și bunurilor din gospodăria numitului M. Ion formată din 5 membri, fiind a opta familie evacuată din calea alunecării de teren din punctul Gropile, localitatea Alunu. Pentru limitarea efectelor negative ale calamității din localitate, se intervine cu forțe și mijloace aparținând Ministerului Afacerilor Interne, societăților ce desfășoară activitatea în legatură cu exploatarea minieră, precum și celorlalte instituții cu atribuții în domeniu”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea intervine în Alunu cu echipaje formate din 26 de persoane cu două camioane și două autospeciale de transport efective. Militarii îi ajută pe localnici să evacueze bunurile și materialele de construcție. Totodată, în zonă intervin și 12 persoane din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Alunu, care acționează cu două autobasculante, un autogreder și un buldoexcavator. Pentru ajutarea sinistraților din Alunu, au fost mobilizați și 27 de angajați de la CET Govora, care intervin cu două excavatoare, patru utilaje de împingere pe șenile buldozere, 11 autobasculante. Mai mult, opt persoane din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apei acționează în localitatea vâlceană, afectată de alunecarea de teren, cu două autobasculante, două excavatoare, o automacara și o autoutilitară.

Parchetul Tribunalului Vâlcea a deschis, luni, un dosar penal pentru distrugere calificată şi abuz în serviciu, în cazul alunecării de teren din localitatea vâlceană Alunu, pentru încălcarea unor dispoziţii prevăzute de Legea minelor.

Potrivit sursei citate, alunecările de teren care au început pe 9 mai în comuna vâlceană Alunu au continuat și au afectat terenuri agricole și forestiere, gospodării ale populației, elemente din infrastructura localității, fiind pus în pericol și drumul județean 605 C. Suprafața de teren afectată de alunecările de teren este de 65,59 hectare.

Gestul făcut de Adrian Mutu, după ce Alexandra Dinu s-a mutat în România
PARTENERI - GSP.RO
Gestul făcut de Adrian Mutu, după ce Alexandra Dinu s-a mutat în România
O femeie a pus bicarbonat de sodiu lângă geam. A avut cea mai mare surpriză când a văzut ce a urmat
PARTENERI - PLAYTECH
O femeie a pus bicarbonat de sodiu lângă geam. A avut cea mai mare surpriză când a văzut ce a urmat
Horoscop 22 octombrie 2020. Scorpionii se simt excluși dintr-un grup fără să fie chiar așa de neagră situația
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2020. Scorpionii se simt excluși dintr-un grup fără să fie chiar așa de neagră situația
Lista marilor orașe din România afectate de coronavirus. Aici s-a depășit incidenţa de 3 la mie
Știrileprotv.ro
Lista marilor orașe din România afectate de coronavirus. Aici s-a depășit incidenţa de 3 la mie
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii