Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au demarat, joi, verificări privind respectarea obligaţiilor pe care le au farmaciile care au contract cu casele de asigurări de sănătate. Astfel, timp de o lună, echipe mixte de inspectori vor verifica modul în care se respectă eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite.
Conform prevederilor legale, farmaciile au obligaţia de a se aproviziona în mod continuu cu medicamentele care sunt acordate în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, cu sau fără contribuţie personală, mai precis medicamentele compensate şi gratuite.
Eliberarea unui medicament care necesită o plată mai mare din parte pacientului se poate realiza în condiţiile în care medicul a indicat în prescriptie denumirea comercială a medicamentului sau la solicitarea pacientului.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a 23 de noi produse pentru tratarea unui număr de 29 indicaţii terapeutice, lista urmând astfel să cuprindă medicamentul cel mai important pentru hepatita B, dar şi medicamente pentru boli cardiovasculare, HIV/SIDA sau diabet zaharat.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.