Vineri, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA. El a ajuns la Penitanciarul Rahova în aceeaşi zi.
Condamnarea fondatorului PC în dosarul ICA este subiect de glume pe reţelele de socializare. Astfel, una dintre acestea este: "Felix Motanula fost condamnat la închisoare de Ziua Internaţională a Pisicilor", cu referire la faptul că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii sub numele "Felix".
Ziua Internaţională a Pisicilor se sărbătoreşte pe 8 august, zi în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Sărbătoarea a fost pusă la cale pentru prima dată în anul 2002 de către International Fund for Animale Welfare.
Conform CNSAS, prima oară când Dan Voiculescu a fost recrutat de Securitate a fost în 1970 sub numele de cod „Mircea", când i s-a dat misiunea de a colecta informaţii despre cetăţenii străini, activând ca translator de limbă germană pentru aceştia. În 1973, i s-ar fi dat numele de cod „Felix" şi timp de doi ani ar fi dat o serie de note informative despre cetăţenii străini cu care a avut contact.