În interiorul acesteia se aflau unsprezece carnete de economii, cu o valoare totală de peste 360.000 de euro, potrivit Blick.

Convinsă că a găsit o adevărată comoară, femeia a procedat corect: a dus cutia direct la biroul de obiecte pierdute din Graz. Totul se întâmpla în august 2024.

Autoritățile au reușit rapid să identifice proprietarul libretelor. La început, acesta s-a declarat dispus să îi ofere femeii comisionul legal de găsire, de aproximativ 5% din sumă, adică peste 18.000 de euro. Însă situația a luat o turnură neașteptată.

Proprietarul a refuzat ulterior să plătească recompensa, motivând că libretelor le fusese declarată valoarea nulă după ce au fost furate în 2020.

 „Pe atunci le-a declarat invalide la bancă pentru a avea acces la bani”, a declarat avocatul său.

Conform legii austriece, dacă bunul găsit nu mai are valoare juridică, nu există obligația de a acorda comision celui care îl predă.

Femeia din Graz a decis să conteste situația și a angajat un avocat. 

În loc să primească recompensa, a ajuns să fie obligată să achite 2.638,08 euro, reprezentând propriile cheltuieli de judecată și o parte din costurile legale ale proprietarului. 

Pentru că a refuzat să plătească suma, cazul a ajuns în instanță.

Specialiștii au explicat că, în situații în care bunurile sunt declarate nevalabile sau fac parte din dosare de furt, recompensele nu se aplică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.