La începutul lunii decembrie, femeia de 34 de ani, s-a prezentat la Urgenţe, spunând că are anumite simptome, iar cadrele medicale au hotărât să îi facă un test PCR.

Rezultatul a fost pozitiv, astfel că viitoarea mamă a fost informată că trebuie să rămână în izolare la domiciliu şi să contacteze medicul de familie pentru supravegherea bolii şi tratament. De asemenea, datele sale au fost introduse în sistem, ea fiind înregistrată ca fiind o persoană pozitivă.

În loc de izolare, plecare

Tânăra a decis, însă, că un rezultat pozitiv nu poate să îi strice planurile de vacanţă, iar, după ce le-a reproşat celor de la Urgenţe, dar şi de la DSP, că măsluiesc rezultatele, a refuzat orice contact cu autorităţile.

După câteva ore de la rezultatul pozitiv, femeia a plecat la Bucureşti, încălcând măsurile de izolare impuse pentru persoanele depistate pozitiv, de unde urma să ia un avion către o ţară din estul Africii.

În Capitală, ea şi-a mai făcut un test PCR, la o clinică privată, pentru că avea nevoie de un test negativ pentru a putea părăsi ţara şi, ca prin minune, acesta a ieşit negativ, astfel că aceasta a putut pleca în vacanţă.

Între timp, însă, reprezentanţii DSP au realizat, în cadrul anchetei epidemiologice, că aceasta nu este la domiciliu şi nici nu a răspuns la telefon, iar între timp au fost anunţaţi de către Poliţia de Frontieră că tânăra a părăsit ţara.

Cum îndrăznim? Mesajul unui profesor pentru Klaus Iohannis, „care a avut o atitudine de ciocoi”: Nu e adevărat că ați dat ce am cerut!
Recomandări
Cum îndrăznim? Mesajul unui profesor pentru Klaus Iohannis, „care a avut o atitudine de ciocoi”: Nu e adevărat că ați dat ce am cerut!

„Conform normelor în vigoare, colegii din compartimentul de epidemiologie au informat Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI), în baza faptului că persoana nu a respectat măsurile de izolare prevăzute pentru cei depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 şi a părăsit ţara”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al DSP Botoşani.

Încă o dată pozitiv, la revenirea acasă

Întoarsă din vacanţa, femeia a ajuns din nou la spital, de această dată la Maternitate, din cauza unor dureri, ea fiind însărcinată în 13 săptămâni.

Când i s-au întocmit actele pentru internare, cadrele medicale au observat în calculator că aceasta figura ca fiind pozitivă şi că era în perioada de 14 zile de izolare.

În acest context, aceasta a fost internată în zona Covid şi a fost din nou testată, la internare, iar rezultatul a ieşit din nou, la fel ca cel de la Urgenţe, pozitiv.

Două zile mai târziu, tânăra a fost externată la domiciliu, cu diagnosticul de colică renală. De asemenea, i-a fost stabilită o nouă perioadă de izolare de 14 zile.

„Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Fotografie cu caracter ilustrativ


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vedeta HOT de la Antena 1 care a avut o relaţie cu Smiley! A PĂRĂSIT-o pentru Laura Cosoi
Playtech.ro
Vedeta HOT de la Antena 1 care a avut o relaţie cu Smiley! A PĂRĂSIT-o pentru Laura Cosoi
Elena Băsescu nu a avut noroc în căsnicie. Ce pensie alimentară primește fiica lui Traian Băsescu, după ce a rămas să își crească singură cei trei copii
Viva.ro
Elena Băsescu nu a avut noroc în căsnicie. Ce pensie alimentară primește fiica lui Traian Băsescu, după ce a rămas să își crească singură cei trei copii
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Ce salariu are Carmen Iohannis ca profesoară în Sibiu. Soția președintelui încasează mai mult din chirii
FANATIK.RO
Ce salariu are Carmen Iohannis ca profesoară în Sibiu. Soția președintelui încasează mai mult din chirii
Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde. O nouă tranșă din ajutorul guvernamental
Știrileprotv.ro
Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde. O nouă tranșă din ajutorul guvernamental
"Îngerii să te vegheze, Feri". Un om de afaceri din Satu Mare a murit, după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet. Acasă, un copil îl aștepta să sărbătorească
Observatornews.ro
"Îngerii să te vegheze, Feri". Un om de afaceri din Satu Mare a murit, după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet. Acasă, un copil îl aștepta să sărbătorească
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Florin Piersic a răbufnit după incidentul din Cluj! Ce spune despre imaginile în care înjură un cerșetor
Unica.ro
Florin Piersic a răbufnit după incidentul din Cluj! Ce spune despre imaginile în care înjură un cerșetor
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare