O femeie și fetița ei de opt ani au urcat pe pârtia din Predeal, dar, văzând cât de abruptă era, copila și mama ei au suferit un atac de panică. Un echipaj de jandarmi montani a intervenit cu un snowmobil și le-au coborât pe ambele în siguranță.
Video: Facebook / Jandarmeria Brașov
Jandarmii din Predeal au primit sâmbătă, 1 martie, un apel din partea reprezentanţilor centrului de închirieri de echipament sportiv, care le-au spus că femeia și copila de 8 ani au închiriat un echipament de schi şi au urcat cu telescaunul cu intenţia de a coborî pe Pârtia Cocoşul.
„Ajunse în vârf, cele două persoane au făcut atac de panică, realizând că pârtia este mult mai abruptă decât se aşteptau, condiţiile meteo erau, de asemenea, nefavorabile (vânt puternic, ninsoare abundentă şi ceaţă densă) şi nu pot coborî pe schiuri. Cele două turiste au luat legătura cu personalul centrului de închirieri, personal care a cerut sprijinul jandarmilor”, a explicat Jandarmeria Braşov.
Un echipaj al Jandarmeriei a urcat cu snowmobilul până la cele două turiste și le-a găsit panicate, dar şi cu o ușoară stare de hipotermie. Jandarmii le-au luat imediat cu snowmobilul şi le-au coborât în siguranţă la baza pârtiei.
„Facem din nou apel la toți schiorii care aleg pârtiile din județul nostru să-și evalueze corect aptitudinile și cunoștințele, să schieze acolo unde se simt pregătiți, să acorde o atenție sporită copiilor și siguranței acestora”, au precizat jandarmii.